Show must go worse

Pentru cineva interesat mai degrabӑ de calitatea actului muzical decât de hiturile de tip MTV, nu se poate gӑsi un mod mai sigur de a pierde timpul decât urmӑrirea concursurilor televizate de gen. Aş spune cӑ, de ani buni deja, cu cât ţara organizatoare este plasatӑ mai spre vest, cu atât muzica din concurs este mai adecvatӑ cutumelor vremii, deci are mai multe şanse de a fi dezagreabilӑ.

Imaginându-şi cӑ munca lui se adreseazӑ strict unui gust muzical de tip cerere-ofertӑ, fiecare organizator își face o sfântӑ obligaţie din a urmӑri nişte obiective stabilite apriori şi de a le furniza de-a gata publicului. În consecinţӑ, e foarte atent cu selecţia juriului, ales fie dintre membrii caselor de discuri conectate direct la fenomenul muzical, fie dintre cântӑreţi cunoscuţi şi fӑrӑ talent, fie dintre alte personaje la modӑ a cӑror unicӑ legӑturӑ cu muzica este prezenţa unui sistem audio de ultimӑ generaţie în camera de baie. Urmeazӑ apoi selecţia de concurenţi cât mai apropiaţi de tiparele vremii, folosirea de regii şi scenarii care sӑ favorizeze un cântӑreţ sau altul şi, în ultimӑ instanţӑ, pur şi simplu falsificarea rezultatele finale.

Se întâmplӑ uneori, sӑ zicem, ca prin pӑienjenişul de intrigi menit sӑ îi ţinӑ pe alţii departe, sӑ se strecoare câte un solist cu adevӑrat talentat, prin urmare necorespunzӑtor şablonului. Un organizator bun nu intrӑ niciodatӑ în panicӑ, cӑci altfel nu ar mai fi american. Solistul respectiv este plasat pentru început celui mai incompetent membru al juriului. Acesta îi furnizeazӑ idei de melodii care, pe mӑsurӑ ce înainteazӑ în concurs, sunt din ce în ce mai nepotrivite cu aşteptӑrile. Nu întotdeauna pare a fi o soluţie funcţionalӑ, deoarece solistul poate fi votat în continuare cu obstinaţie, transformându-se în favorit. În faţa unui posibil dezastru, organizatorul va apela inspirat la o mişcare îndelung verificatӑ în timp. Voturile finale vor fi manipulate în aşa fel încât nefericitul favorit îşi va împӑrţi masa de votanţi împreunӑ cu un alt contracandidat, de exemplu cu o formaţie de fete sumar îmbrӑcate. Totul se sfârşeşte în cele din urmӑ cu hepiendul programat, adicӑ va câştiga un personaj anonim cu poveste uşor de vândut şi un sensibil potenţial de uniformizare.

Se întâmplӑ uneori – şi de data aceasta chiar se întâmplӑ – ca aceastӑ neplӑcutӑ posibilitate sӑ devinӑ realitate. O cântӑreaţӑ trece prin preselecţii fiind aplaudatӑ entuziast de restul concurenţilor, impresioneazӑ muzicieni celebri cu care intrӑ în contact şi care se simt stingheri în faţa unui tip de talent pe care ei nu îl posedӑ, trece seninӑ şi de calvarul unor melodii prost alese şi ajunge în finalӑ pe post de favoritӑ clarӑ. Și pierde previzibil, pentru cӑ asta e viaţa, de fapt nu viaţa, ci lumea în care sperase sӑ pӑtrundӑ şi care o privea doar ca pe urmӑtoarea Miley sau Violetta. Crezuse probabil cӑ este suficient sӑ aibӑ o culturӑ muzicalӑ cu jazz şi Broadway printre preferinţe, sӑ cânte Nina Simone sau Celine Dion şi sӑ o facӑ bine, sӑ aibӑ control asupra vocii, inflexiunilor şi tonalitӑţilor la un nivel pe care nici-un alt concurent nu o face, sӑ se acompanieze singurӑ, sӑ cânte melodii mediocre ale cântӑreţilor mediocri într-un mod în care sӑ le facӑ, culmea, mai bune şi mai cantabile, chiar dupӑ aprecierile actuale, decât originalele.

La 13 ani, Carly Rose își poate permite un dram de naivitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s