Întâlnire de gradul zero

Dupӑ câteva luni de la începerea şcolii, problemele de acomodare se estompaserӑ suficient încât sӑ pot rӑsufla mai uşor şi sӑ privesc în jur. Parcӑ abia acum reuşeam sӑ îi vӑd şi pe ceilalţi pӑrinţi şi sӑ încerc sӑ îmi fac o oarecare idee despre fiecare în parte. Poate cӑ, la prima vedere, pӑrea a fi un lucru inutil. De fapt, nu încercam decât sӑ mӑ conectez mai bine la atmosfera din jurul clasei, oricât de calmӑ şi ternӑ pӑrea ea din exterior.

Chiar şi aşa, erau destule lucruri care îmi atrӑgeau atenţia. Motivul pentru care le gӑseam pe acestea interesante ţinea probabil de lipsa aproape cronicӑ din partea mea a unei anume abilitӑţi sociale, care altora le permitea sӑ se simtӑ destul de confortabil în contactul cu alte lumi. Sӑ se implice, ca sӑ spunem lucrurilor pe nume. Mi se pӑrea, de exemplu, foarte amuzantӑ şi neobişnuitӑ fascinaţia exercitatӑ de învӑţӑtoarea Mariei asupra copiilor şi pӑrinţilor deopotrivӑ. Persuasivӑ atât în voce cât şi în atitudine, îmbinând un stil direct cu o discretӑ cochetӑrie, impecabilӑ în ţinutӑ ori vocabular, reuşea sӑ fie o prezenţӑ vie într-un mediu prin excelenţӑ dificil. Personal îi eram încӑ de pe atunci recunoscӑtor pentru rӑbdarea şi delicateţea cu care trecuse peste dificilele prime zile ale Mariei. Mӑ ţineam totuşi deoparte de vânzoleala creatӑ în jurul ei, desprinzându-mӑ convenabil de “lumescul” situaţiei. Îi vedeam pe ceilalţi incapabili de a pӑstra un comportament mai distant, ceea ce îmi pӑrea un semn de slӑbiciune a unora care, pesemne, nu aveau ce sӑ ofere în schimb decât admiraţie ori, mai rӑu, linguşealӑ.

Aflat într-o searӑ la bloc împreunӑ cu câţiva vecini, le-am povestit şi lor despre comportamentul pӑrinţilor la şcoalӑ în preajma învӑţӑtoarei. Am fӑcut-o punând accentul pe umorul situaţiilor create, deoarece, deşi în continuare îi judecam pe alţii, ori poate chiar din acest motiv, pӑstram o oarecare jenӑ faţӑ de atacuri la persoanӑ. În mod evident impresia cea mai puternicӑ se producea în rândul mamelor, absolut toate raportându-se la ea, foarte mândre sӑ vorbeascӑ cu oricine s-o nimeri despre ce “învӑţӑtoare bunӑ şi frumoasӑ are copilul meu”. În discuţiile purtate în grup sau tête-à-tête, fiecare mamӑ împrumuta câte ceva din atitudinea sau gestica ei. Îi sorbeau cuvintele, pӑstrau acelaşi nivel al tonului vocii, îşi aranjau continuu pӑrul sau ţinuta în timpul discuţiei, în fine, genul acesta de gesturi care arӑtau cât de amorsate ajungeau sӑ fie la fiinţa celeilalte. În atare condiţii orice propunere administrativӑ sau de orice alt fel îşi gӑsea imediat ecou într-un grup de femei realmente topite dupӑ ea. Vorbeam şi exageram voit de dragul acelei discuţii lejere, râzând pe alocuri toţi cei prezenţi pe alee de ceea ce ajungeau sӑ facӑ bietele mame în povestirea mea de dragul învӑţӑtoarei.

Și a fost noapte, şi a fost zi, şi apoi din nou noapte. În dimineaţa urmӑtoare am plecat ca de obicei cu Maria la şcoalӑ, unde, odatӑ ajunşi, am condus-o la careu lângӑ colegii ei. La un moment dat m-am auzit strigat şi am vӑzut-o pe Doamna cӑ îmi face un semn sӑ mai zӑbovesc puţin. S-a apropiat de mine şi mi-a spus cӑ a aflat ce meserie am şi cӑ ar avea nevoie de un mic ajutor. Ceva în sala de clasӑ nu funcţioneazӑ cum ar trebui şi, dacӑ nu cere prea mult, dacӑ domnul este cumva disponibil în dimineaţa asta, îndrӑzneşte sӑ mӑ roage frumos sӑ arunc o privire. Mai întâi vreau sӑ mӑ asigur cӑ este proaspӑt în minte ce povestisem mai devreme. Se poate reciti dacӑ este nevoie. Bun. Dupӑ douӑ minute, domnul se gӑsea în sala de clasӑ unde începuse deja ora, neştiind prea bine cum ajunsese acolo, cӑţӑrat pe scaune şi pe bӑnci în faţa copiilor, trӑgând de dulapuri, căutând sӑ potriveascӑ fire, transpirat şi gâfâind, nevrând sӑ se dea bӑtut nicicum. Când am terminat într-un târziu, învӑţӑtoarea a întrerupt ora, m-a condus spre uşӑ, în timp ce îmi mulţumea din inimӑ pentru lucrul în definitiv minor pe care îl fӑcusem. Apoi, nedându-mi încӑ drumul sӑ plec, a fӑcut un semn clasei, ceea ce m-a fӑcut sӑ mӑ opresc şi mai ameţit de cât eram. Copiii s-au ridicat toţi în picioare, s-au întors cӑtre mine şi au spus într-un glas: “Bu-nӑӑӑ zi-uaaa!”. De surprizӑ şi cu vocea încӑ gӑtuitӑ de efort, mi-aduc aminte cӑ abia am reuşit sӑ îngaim ceva în timp ce ieşeam pe uşӑ.

Dacӑ lecţia asta mi-a fost sau nu învӑţӑturӑ de minte, apӑi cine poate şti?!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Întâlnire de gradul zero&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s