Metrorient Express

De câţiva ani buni mi-am dezvoltat o deprindere de pe urma cӑreia am avut numai de câştigat. De fiecare datӑ când sunt nevoit sӑ petrec mai mult timp în drumurile fӑcute cu metroul, ceea ce se întâmplӑ aproape în fiecare zi pe drumul spre birou, iau cu mine o carte din care sӑ citesc. Acest simplu fapt devenit obişnuinţӑ m-a ajutat sӑ recuperez un ritm de lecturӑ pe care nu l-am mai avut cred din adolescenţӑ. Practic, într-un timp relativ scurt am terminat de citit întreaga bibliotecӑ de acasӑ – de douӑ sau trei ori pe alocuri – de m-am vӑzut nevoit în cele din urmӑ sӑ o mai suplimentez cu alte volume.

Mӑ urc într-o searӑ în metrou, mӑ izolez în picioare într-un capӑt al vagonului, scot din rucsac o carte şi încep sӑ citesc. O închid la loc aproape imediat, nu fӑrӑ un sentiment vag de frustrare. Am în faţӑ zece-unsprezece staţii de metrou, iar eu nu am nici-un chef de lecturӑ, foarte probabil din cauza oboselii. Îmi arunc ochii împrejur în interiorul vagonului şi ceva îmi atrage atenţia. Pe scaunele din imediata mea apropiere sunt aşezate numai femei şi numai pe aceste scaune. Tot restul vagonului este neocupat, cu excepţia a doi bӑrbaţi cu haine destul de ponosite şi care aratӑ extrem de obosiţi, fiind literalmente prӑbuşiţi pe scaune. Par a fi la sfârşitul unei zile de muncӑ fizicӑ şi te pomeneşti, îmi spun, cӑ or mirosi a transpiraţie sau or purta alte mirosuri aduse direct de la locul de muncӑ. Poate cӑ tocmai de aceea nu s-o fi aşezat nimeni lângӑ ei.

Privirea mi se mutӑ cӑtre grupul de femei refugiate cât mai departe de zona pestinenţialӑ. Numai grup nu le poţi spune acestor femei atât de diferite între ele. (Ca sӑ fac mai întâi o parantezӑ, îmi aduc aminte cӑ, undeva în adolescenţӑ, am citit “Noi si eu” scrisӑ de un rus, Vladimir Levi. Autorul scria la persoana întâi şi vorbea despre o metodӑ psihologicӑ “ştiinţificӑ” care îl ajuta, pe el şi pe alţii ca el, sӑ pӑtrundӑ în mintea altor persoane doar privindu-i. “Mӑ uit la cel din faţa mea”, spunea acolo aproximativ, “şi mӑ gândesc cum aş fi eu dacӑ aş purta chipul acesta. Am aceşti ochi, aceste mâini, aceste gesturi. Ce fac cu ele? Ce înseamnӑ ele?” şi aşa mai departe. Susţinea cӑ astfel începea sӑ îl înţeleagӑ pe celӑlalt, sӑ îi pӑtrundӑ în gândurile cele mai intime, ba chiar era capabil sӑ şi prevadӑ ce alegeri urma sӑ facӑ acesta. Rezultatele obţinute pӑreau a fi erau remarcabile şi cu o ratӑ de succes care impresiona enorm un puber ca mine.) Mӑ uit şi eu acum la aceste chipuri din faţa mea, aşa de plicitsealӑ şi ca sӑ mai treacӑ timpul. La o primӑ vedere nu observ prea multe trӑsӑturi feminine, nici aşa multӑ cӑldurӑ ori delicateţuri, şi de aceea unele din ele îmi par incomplete ca femei, ca sӑ zic aşa. Nu am cum sӑ verific ce îmi imaginez cӑ vӑd, astfel încât observaţiile pe care le fac pentru mine însumi sunt perfect frivole şi mӑ gӑsesc destul de relaxat, ca în orice superficialitate.

Sӑ le privim împreunӑ.

În apropierea mea este o adolescentӑ îngropatӑ în lumea unui smartphone. Este îmbrӑcatӑ strident, sclipind de peste tot precum un car alegoric chinezesc. În timp ce tasteazӑ pe ecran, mestecӑ afectat gumӑ, deşi eu bӑnuiesc cӑ doar repetӑ o mişcare devenitӑ tic datoritӑ unei îndelungi practici. Este cea mai puţin interesantӑ persoanӑ cu putinţӑ şi nu mӑ simt deloc încurajat sӑ mai zӑbovesc asupra ei.

Douӑ ţigӑnci stau tӑcute una lângӑ alta. Împreunӑ au în jur de 150 de kilograme, care sunt însӑ repartizate extrem de inegal. Una pare imaginea celeilalte vӑzutӑ într-o salӑ a oglinzilor dintr-un parc de distracţii. Cea slabӑ este leitӑ o altӑ ţigancӑ vӑzutӑ demult la televizor, bӑtrânӑ, scheleticӑ, adusӑ de spate, cu un chip plin de riduri pânӑ la refuz şi care se jura reporterului cӑ are treizeci de ani. Cealaltӑ este incredibil de grasӑ şi stӑ pe scaun cum altfel decât crӑcӑnatӑ, ţinându-şi mâinile uriaşe în poala rochiţei înflorate.

O femeie tânӑrӑ îmbrӑcatӑ într-o ţinutӑ business şi care e probabil o secretarӑ corporatistӑ, aruncӑ în jur o privire superioarӑ şi cam goalӑ. Lasӑ impresia cӑ a nimerit într-o companie pe care, dacӑ ar fi avut de ales, ar fi evitat-o fӑrӑ ezitare. Altfel, este destul de plӑcut de privit, ca orice femeie sub ale cӑrei multiple straturi de falset se ghiceşte adormitӑ plinӑtatea feminitӑţii de dupӑ 30 de ani. Stӑ pe scaun dreaptӑ şi înţepatӑ, cu genunchii foarte strânşi unul în altul. Nici-un inel nu pare sӑ-şi fi gӑsit loc pe degetele sale. Pantofii modeşti trӑdeaza mult din de-rândul acestei Clarice.

O altӑ fatӑ, tot adolescentӑ, are cӑşti pe urechi şi un mobil în mânӑ. Pӑrul îl poartӑ cam liber, iar fruntea este dezgolitӑ şi albӑ. În timp ce ascultӑ ceea ce ascultӑ, priveşte undeva în sus şi zâmbeşte uşor şi foarte frumos.

O pereche de precupeţe între douӑ vârste sunt singurele care vorbesc şi o fac amândouӑ în acelaşi timp. Prima este mignonӑ, subnutritӑ şi destul de timoratӑ, trӑsӑturi care în sine nu par sӑ îi pericliteze în vreun fel volubilitatea. Cealaltӑ este la fel de logoreicӑ, are un fizic cu linii drepte şi este tunsӑ dupӑ tiparul casnicei de oraş: pӑrul scurt spre ceafӑ şi în lateral, ceva mai lung şi mai umflat în faţӑ. Cele douӑ monologuri sincrone ţin pânӑ când a doua femeie coboarӑ la una din staţii, moment în care se aşterne liniştea.

Cea mai depӑrtatӑ de mine este o femeie de peste 50 de ani, foarte-foarte voluminoasa, rujatӑ crâncen, cu privirea acvilinӑ, guşӑ impozantӑ şi sprâncenele pensate pânӑ la ultimul firuleţ de pӑr iar apoi redesenate arcuit. Poartӑ asupra ei inele, cercei, brӑţӑri, lӑnţişoare, tot ce vrei; ai senzaţia cӑ tocmai a venit din mijlocul unei tranzacții de afaceri cu bijuterii. Stӑ cu mâinile strânse pe burtӑ, cu degetele împletite şi, din aceastӑ poziţie, din când în când priveşte crunt înspre cei doi indivizi condamnabili din dreapta ei. Este cea mai aproape de ei dintre toţi şi mӑ întreb de ce nu se mutӑ pe unul din locurile rӑmase libere dacӑ aceştia o deranjeazӑ atât de mult. Știu de ce: stӑ la margine, adicӑ pe un loc foarte bun, iar de pe locurile de acest fel te mişti doar pentru a coborî.

Îmi trece şi mie prin minte, precum lui Poirot: care este şansa sӑ întâlnesc în mod întâmplӑtor asemenea tipologii, strânse laolaltӑ într-un singur vagon de metrou? Parcӑ mӑ aştept sӑ se întâmple ceva ieşit din comun, un leşin sau un strigӑt mӑcar, care de altfel nici nu s-ar auzi în vagonul neproiectat pentru silenţiozitate. Doar cӑ nimic din toate acestea nu se întâmplӑ, bineînţeles, nu este decât un vagon de metrou, câţiva cӑlӑtori întârziaţi şi idiosincraziile mele.

La o staţie urcӑ o femeie cu un copil. Bӑieţelul este tare simpatic, vorbeşte tot timpul cu voce tare şi se joacӑ cu o jucӑrie. O scapӑ pe jos de mai multe ori, apoi o curӑţӑ mai mult lovind-o decât ştergând-o. Maicӑ-sa râde, iar lui îi place aşa de mult reacţia ei încât o mai scapӑ de câteva ori pe jos, doar ca sӑ îi mai arate încӑ o datӑ mamei ce bine ştie el sӑ cureţe jucӑria.

Întorcându-mi privirea cӑtre grupul de femei, constat cu uimire ce schimbare s-a petrecut cu fiecare din ele. De la secretarӑ la cele douӑ ţigӑnci, de la acvilianӑ la ambele adolescente, scena este plinӑ de zâmbete largi şi priviri conspirative, cӑci cel mic le-a cucerit în mod iremediabil. Nu faptul în sine mӑ mirӑ, cӑ au toate acea privire pe care nici-un bӑrbat din lume nu o poate avea. Ci nivelul schimbӑrii, dezvrӑjirea care tocmai s-a petrecut şi de care nu sunt probabil conştiente, forţa cu care s-au deşteptat în ele sentimente profunde care acum li se citesc pe faţӑ. Un copil a gângurit de câteva ori, suficient pentru a le aduce spre a fi ceea ce sunt. Le privesc şi în mintea mea nu este decât un gând. Nici nu ştiu ce justificare am pentru el, ba nici mӑcar gând nu i-aş spune, findcӑ e ceva ce ţine mai degrabӑ de tӑrâmul difuz şi imprecis al intuiţiei. Mӑ întreb câte dintre ele nu luptӑ în fiecare zi (ori au luptat, ori vor lupta) cu instinctele materne, cu tainicile, strӑinile, adâncile instincte materne, care, când nu sunt respinse de-a dreptul, sunt distorsionate şi contorsionate de abia îşi mai pӑstreazӑ amintirea a ceea ce au fost cândva şi care, iatӑ, sub ochii mei ils ont revenu au galop.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s