La mintea copiilor

Dacӑ e sӑ o întrebi direct, îți spune pe loc cӑ nu se simte prea apropiatӑ de copiii de vârstӑ inferioarӑ ei. Și nu are nici-o problemӑ sӑ îţi verse câte motive doreşti pentru a se explica. În realitatea de zi cu zi însӑ, observ cât de uşor reacţioneazӑ cu cei mici şi ce impresionatӑ rӑmâne, precum un adult, dupӑ apropierile de ei. În astfel de ocazii povesteşte ore de-a rândul cum a avut ea grijӑ de cutare fetiţӑ în parc, sau ce bӑieţel simpatic a întâlnit şi cum l-a ajutat sӑ se dea de o sutӑ de ori la rând pe un tobogan mult prea mare pentru el. Și râde, povesteşte cu lux de amӑnunte şi i se lumineazӑ faţa de fiecare datӑ, ceea ce în fond nici nu e de mirare: câți dintre noi nu ar face la fel dacӑ vreun copileţ ne-ar urma peste tot topit dupӑ noi.

Cred cӑ se dӑ şi un fel de luptӑ în interiorul ei. În mod conştient şi înfiptӑ bine în convingeri, declarӑ cӑ ea personal nu plӑnuieşte sӑ aibӑ vreodatӑ bebe, fiindcӑ nici s-o baţi nu intenţioneazӑ sӑ lase pe cineva sӑ îi „taie stomacul”, sau cine ştie ce şi cum îşi mai imagineazӑ la vârsta ei respectiva procedurӑ (care, bineînţeles, va trebui explicatӑ la un moment dat, fie şi aproximativ; oricând doreşte mami sӑ deschidӑ discuţia, promit sӑ mӑ retrag ca sӑ nu le încurc, chiar dacӑ asta ar însemna sӑ lipsesc de acasӑ cu zilele). Altfel, îi râd ochii şi îmi soarbe cuvintele când îi povestesc despre momentele în care o mângâiam prin burtica lui mami, când o aruncam în aer din braţe, sau cum o adormeam legӑnând-o pe picioare şi alte lucruri asemenea. Simte încӑ extrem de bine copilӑria, este ancoratӑ încӑ suficient de mult în ea şi se deschide imediat în preajma celor mici. De altfel, deşi s-ar juca cel puţin la fel de mult ca ei, o descopӑr sensibil mai echilibratӑ inclusiv faţӑ de alţii de vârsta ei, mai dispusӑ sӑ râdӑ decât sӑ se distreze, sӑ alerge decât sӑ sarӑ, sӑ vorbeascӑ decât sӑ ţipe, iar, dacӑ ne-am pӑstra strict în registrul comparativ, de cuminte şi cu-minte nici nu mai zic, cӑ mai am puţin şi o deochi.

Tati, azi am fost în parcul cu tobogane. Ăla, cum o iei pe strada din spate când ieşi din bloc şi te duci spre şcoalӑ între blocurile alea douӑ pe aleea pe unde stӑtea Negruţu. Ce mӑ priveşti aşa, nu mai ştii cӑ ai fost şi tu cu mine acolo? În fine. Măi, tati, era acolo un copil mic de tot, care vorbea ÎN-TRU-NA, mi-a fӑcut capul calendar! L-a lӑsat mama lui cu mine, sӑ am eu grijӑ de el, şi l-am plimbat  de mânӑ prin parc şi a stat numai şi numai dupӑ mine. Era de groazӑ, tati! Şi turuia continuu – adicӑ, de fapt nu vorbea, pentru cӑ nu ştia sӑ pronunţe corect nici-un cuvânt, cӑ era prea mic, dar eu tot am vorbit cu el! I-am zis pe limba lui „gugi-gugi” şi el m-a mângâiat pe obraz şi sӑ vezi cum râdea! Pe urmӑ i-am mai zis „agugugu” şi el mi-a dat una peste faţӑ. Nuuu, cӑ nu era rӑu! Dar cine ştie ce i-oi fi spus?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s