Selecţia naturalӑ

Pentru un copil care iubeşte animalele nu existӑ dezastru mai mare şi mai de neînţeles decât un pӑrinte care trateazӑ ca un adult problema lui „sӑ ne luӑm şi noi un animal”. Ca pe o achiziţie adicӑ, care trebuie fӑcutӑ ţinând cont nu numai de momentele plӑcute pe care ţi le poate aduce traiul alӑturi de alt regn, ci şi de consecinţele acestuia. Un animal, oricât de drӑguţ ar pӑrea la prima vedere, face mizerie, rupe, sfâşie, roade, se plicitiseşte singur, este gӑlӑgios, impune tot felul de condiţionӑri. Ar fi înţelept, nu-i aşa, sӑ fii conştient de toate acestea, înainte de a-l aduce în propria casӑ şi nu dupӑ.

În aşteptarea vreunui moment de slӑbiciune, Maria continuӑ sӑ fie îndrӑgostitӑ de animale şi o face aproape democratic. Numai în ultima vacanţӑ, fiind plimbatӑ prin varii grӑdini zoologice, a uitat de dragostea de pisici, căţei, arici, cai şi tigri şi şi-a declarat afecţiunea nemӑsuratӑ pe rând pentru girafe, tapiri, pui de cangur, o cobrӑ anume, urşi panda, un vultur tare trist şi, finalmente, pentru bufniţe (neapӑrat din cele jucӑuşe). Într-atât de intensӑ este uneori bucuria întâlnirii ei cu aceste creaturi.

Dacӑ e sӑ o întrebi, ar alege totuşi pentru acasӑ un cӑţel, chiar unul cât de mic ca sӑ nu ocupe prea mult spaţiu. Doar cӑ eu nu vӑd cum l-am putea şi creşte efectiv cu programul nostru al fiecӑruia. Aşa cӑ, în contrapartidӑ, se simte îndreptӑţitӑ sӑ îmbrӑţişeze orice animal la care poate ajunge. Şi acestea se lasӑ în mod firesc dezmierdate, iar noi râdem de fiecare datӑ uimiţi, cӑci mândra ne aratӑ cӑ are o relaţie specialӑ cu ele, pe o filierӑ a instinctului inaccesibilӑ nouӑ. În mod deosebit îi place sӑ le hrӑneascӑ, începând deja sӑ își planifice provizii la fiecare ieşire, cӑci nu ştii niciodatӑ peste ce poţi da pe strӑzi, în muzee, în creierii munţilor sau sӑrind de-a dreptul în ţarcuri. Nu înţelege ce mare problemӑ este sӑ îi cari şi ei nişte oase, câteva bucӑţi de pâine, ori cornuri cumpӑrate de la magazine de delicatese, cӑ doar nu e ca şi când te-ai îndoi de spate de la nişte fӑrӑmituri şi resturi. Dupӑ cum nu a înţeles vreodatӑ cu adevӑrat temerile noastre de pӑrinţi, începând cu zilele când alerga în întâmpinarea Margaretei, care, auzindu-se strigatӑ, cobora în galop dealul din spatele casei drept spre moştenitoare. Sau caii de patru ori mai înalţi decât ea spre care se întindea sӑ îi cӑlӑreascӑ, struţii pe care îi hrӑnea cu flori de pӑpӑdie direct din mânӑ, enormele pisici vagaboande cu aspect de butoi şi gheare pe mӑsurӑ, şerpii cӑrora abia aştepta curioasӑ sӑ le atingӑ pielea, broscuţele pe care le tot prinde cu o îndemânare dezarmantӑ, ori câinii de stânӑ în stare sӑ o înghitӑ dintr-o singurӑ hӑpӑialӑ, transformaţi în nişte mieluşei oarecare în mâinile ei dibace.

popandau

Fireşte cӑ un astfel de comportament are deseori tot felul de neajunsuri şi neplӑceri. Precum deunӑzi, când în casa noastrӑ a apӑrut un musafir nepoftit. În mijlocul unei seri cam prea târzii, când noi eram pe cale a relua o discuţie altӑdatӑ interminabilӑ despre somn, ne-a anunţat cu voce apӑsatӑ cӑ în patul din dormitor a gӑsit un purice. În seara asta ea nu mai intenţioneazӑ sӑ se culce acolo, sӑ ne luӑm gândul de la aşa ceva. Câteva clipe mai târziu, zâzania adusӑ de mica insectӑ se transformase într-o ceartӑ fӑrӑ orizont între ea şi propria mamӑ. Acuzele curgeau de o parte şi de alta, iar puricele era real sau imaginar în funcţie de preopinent. Într-o atare situaţie imposibilӑ, m-am trezit fӑcând exact acel lucru pe care nu şi-l dorea niciuna, şi anume sӑ fiu împӑciuitor. I-am sugerat cӑ şi-ar putea petrece noaptea pe canapeaua din sufragerie şi voi rămâne eu în dormitor cu mami. Propunere modestӑ, poţi mai mult de atât tati, cӑci, evident, nu dorea sӑ doarmӑ singurӑ. I-am propus atunci sӑ vinӑ şi mami în sufragerie, sӑ doarmӑ alӑturi de ea. Nici aşa nu a fost bine. Sӑ vin eu în sufragerie şi sӑ doarmӑ mami singurӑ în dormitor. De ce, am întrebat cu un calm care pare a irita de atât de multe ori. Și mi-a rӑspuns prompt:

– Pentru cӑ nu vreau sӑ scape mami de puricele care nu existӑ.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Selecţia naturalӑ&8221;

  1. krossfire 22 Septembrie 2015 / 19:22

    Totusi, n-a prins-o inca pasiunea pentru dihorii domestici (nu glumesc, sunt un animalut la moda) 🙂 ?

    Apreciază

    • mutareainplic 22 Septembrie 2015 / 21:35

      😊
      Acum mai puțin de o ora m-am despartit de un coleg care are de vreo doi ani un dihor si pe care fii’mea si-l aduce aminte bine. Evident ca a fost animalul ei preferat timp de câteva minute.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s