Aer vienez

Abia ajunși și deja ieșiți la plimbare prin ploaie măruntă, fiecare a ținut să împărtășească o părere la cald.

Soția: – Așa, la prima vedere, Budapesta era mai interesantă.
Eu: – Mie îmi place mai mult Viena, parcӑ are o frumusețe cizelată, ieșită din mână de maestru.
Maria: – Cât mai mergem? Unde ne ducem acum? De ce intrăm și acolo? Când ne întoarcem? Ce mai facem și aici? Uite un parc! Hai sӑ ne oprim puţin în el, vӑ rooog! Ce interesant, ce loc de joacă au vienezii! N-am mai văzut nicăieri așa ceva! Mami, tati, ce-mi place Viena!

Suntem deci doi la unu.

Cât de sumară e plimbarea și tot ajung sӑ vӑd interiorul catedralei Sf. Petru (eu înӑuntru, incapabil sӑ fac vreun pas, privind împrejur cu ochi mari şi mâna peste gurӑ) și faţadele altor câteva clădiri pe care, dacă ar fi posibil, le-aș lua acasă cu mine. Așa cum la Barcelona aveai impresia unei efuziuni continue, unei tinereți şi fantezii extraordinare, la Viena ai altă senzație: că întreg orașul îmbracӑ cea mai aleasӑ hainӑ regalӑ. Și ştaiful acesta care parcӑ este în aer şi polenizeazӑ oameni, naturӑ şi clӑdiri deopotrivӑ, este însoţit de sunetul muzicii clasice: la Operă, la Filarmonică, în mici săli de spectacole, în toate bisericile și catedralele prevăzute sau nu cu orgă, în parcuri, la Primărie, în fața palatelor, în mijlocul străzii, printre clӑdiri şi pe aleile din spatele lor. Muzică cântată splendid, nu ca în Budapesta, acolo unde o soprană a cam chinuit o arie (e drept, bonus al biletului de vizită a Operei).

Pe măsură ce scriu îmi vin în minte tot felul de impresii strânse în doar câteva ore de plimbare. Și mi-e aşa o ciudă că le voi uita! Fațada splendidă a palatului Hofburg, turnul bisericii Sf. Ștefan care mi-a adus aminte în mod ciudat de Sagrada, senzația tridimensională a vieții din interiorul unei biserici catolice, acolo unde sfinții sculptați parcă ies din stâlpi și pereți ca să fie martori palpabili ai scenei vreunei icoane (nu că aș achiesa la ideea sculpturii ca alternativӑ a icoanei, eventual cu drepturi egale, dar încep să cred că asta e deosebirea faţӑ de ortodoxie, mӑrturia definitivӑ, eternӑ a pietrei, și mereu mă simt încântat ca un copil în preajma unei înţelegeri), caleștile trase agale de câte doi cai dupa care stă tot traficul, arhitectura clădirilor de o armonie și un rafinament aproape de perfecțiune, prezența ubicuă a muzicii clasice, concerte la tot pasul, curățenia şi politeţea care face totul sӑ parӑ atât de simplu, luxul magazinelor sau al străzii (mașini de sute de mii de euro parcate ca oricare alta), restaurantele cu iz aristocrat acolo unde cei așezați la mese lasă cumva impresia că sunt chiar nobili (de nu cumva chiar or fi), tot lemnul de mahon din întreaga lume, magazinul Steinway cu exponate rezervate deja ori semnate de interpreți celebri (piane a cӑror strӑlucire parcӑ transcende spaţiul restrâns al magazinului şi la care profanul din mine se holbeazӑ prin vitrină exact ca un copil la geamul cofetӑriei), uluitoarele, de nepovestit muzee gemene de Artă si Istorie naturală, și câte altele.

Mă plimb și casc gura împrejur precum dragul de Tulie Radu Teacă. Nicio deosebire între noi.

Aer vienez 3       Aer vienez 2

Într-altă zi Viena a fost a împărătesei Sissi. Am mai vizitat noi și alte locuri capabile de transfigurare (Opera, caleştile imperiale, sau un mic muzeu al fluturilor, care se așezau pe tine și te transformau instant în copil), însă m-a urmărit întreaga zi parfumul vieții triste ale acestei femei despre care nu știam pânӑ atunci mare lucru. O femeie nefericitӑ aflatӑ mereu la locul nepotrivit, aceasta a fost împărăteasa austro-ungară, într-o viață în care și -a văzut prima fiică murind înainte ca ea, Sissi, să fi împlinit 19 ani, pentru ca mai târziu să își ingroape singurul băiat care se sinucisese prostește. A fost o umbră peste rigurozitatea imperială, iar austriecii nu prea s-au atașat de ea în timpul vieții și nu îmi dau seama dacă măcar astăzi i-or fi iertat ieșirile cam libertine. Viața a tot lovit-o, luându-i pe rând membri familiei, iubirile, plăcerea de a călări sau, spre final, frumusețea de care era conștientă și pe care și-o întreținea cu mari sacrificii. Nu e de mirare că a căutat cu disperare un sens al propriei vieți fie la unguri, la spanioli, la greci și chiar la englezi. A sfârșit asasinată și cumva într-un mod tipic ei, împinsӑ de propria vanitate sӑ refuze să creadă că are mai mult decât o simplă împunsătură, urcând pe vasul pregӑtit pentru cӑlӑtorie, pierzându-și într-un târziu cunoștința și nemaiputând fi salvată.

Mi-a impregnat sufletul, pare-se, o parte din mâhnirea acestei vieţi. Mӑ aflu pentru o vreme în preajma portretelor nestilizate şi a fotografiilor sobre din epocӑ din care Sissi ne priveşte cât se poate de uman (foarte inspiraţi curatorii austrieci). Persoana ei nu mai este doar un nume al istoriei, ci mi-a devenit dintr-o datӑ foarte realӑ (…şi abili). Hoinӑrind pe culoarele palatului imperial şi mai târziu prin curtea interioarӑ, printre atâtea camere sufocate de opere de artӑ de tot felul (picturi şi sculpturi de primӑ mânӑ, arhitectura magnificӑ), toate numai bune de a-ţi plimba reveriile spre superbia curţii imperiale de altӑdatӑ, eu mӑ gândesc când şi când la destinul amar al vieţii omului. Cum luӑm la pas mӑrunt, ca turişti, locuri pe unde în urmӑ cu ceva mai mult de un secol doar împӑraţi şi împӑrӑtese umblau, iar prezenţele altora abia dacӑ erau îngӑduite. Nimic nu îmi mai pare a fi rӑmas în urma lor, decât numai nişte poveşti şi câteva obiecte aflate la dispoziţia unor strӑini de aceastӑ lume, care în fond nu au habar cum sӑ o priveascӑ. Pe moment îmi vine sӑ îi vorbesc şi Mariei despre aceste gânduri, dar o vӑd râzând şi renunţ.

Aer vienez 4

Din fericire pentru tonusul meu, muzica Vienei se aude continuu şi pretutindeni. Am senzaţia cӑ este indiferentă la ideea că există sau nu cineva care o ascultă. Într-un ungher al unei stații de metrou am descoperit o toaletă publică dinăuntrul căreia se auzeau valsuri dunărene. La intrare o fetiță de doi ani tot încerca să pătrundă înăuntru, să vadă ea de unde tot vin sunetele acelea. Muzică clasică deci până și la toaletă, la metrou, la radio alături de hituri la zi. Impresia este că muzica aceasta care iese ezoteric din cele mai discrete unghere, pe care de altfel eşti invitat sӑ le descoperi, ține întreg orașul laolaltă şi o poate face astfel în eternitate, iar de cumva prin absurd s-ar opri, totul s-ar prăbuși și ar dispărea în fumul istoriei. Parcӑ mai mult ea, muzica, decât palatele, operele de artӑ, înscrisurile sau amintirile. Cu Maria vorbeam despre zgomotul străzii: că la noi exact asta este, zgomot produs de gigei ori de țațe, pe când în Viena te poţi plimba hodinind întru Mozart și Bach.

Simt că oraşul știe să se lase vizitat, să se ofere simțurilor mult mai mult decât Budapesta. Trebuie să plătești intrări cam peste tot (și ce prețuri sunt pentru unele!), dar mai ai surpriza de a urmări muzică, proiecții și spectacole gratuite în aer liber și acestea cântate foarte bine. Te gândești că poate oamenii ăștia ar trebui să își vadӑ de treburile lor, iar ei stau si îți cântă ție, ori cântă de plăcere pur și simplu (sunt şi din aceştia, rӑtӑciţi printre cei ieşiţi sӑ facӑ un ban), ori se ridicӑ de pe scaun ca sӑ te conducӑ prin galerii de muzeu, cu zâmbetul pe buze, cӑtre ceea ce nu ştii cӑ în fapt cauţi. Nu știu totuși câți dintre noi s-ar simți ca acasă aici, printre oameni obișnuiți, fie și ocazional, să se dedice altora din pasiunea lor pentru un lucru anume.

Bineînțeles, e vorba de orașul turistic, iar eu probabil cӑ doar idealizez sub impulsuri de moment. Habar nu am cum arată „adevărata” Vienӑ. Dar am eu bӑnuiala cӑ pe austriacul de rând dacă îl scoli subit din cel mai dulce somn al nopţii, știe între două sudalme să identifice corect bucata muzicală pe care i-ai fluiera-o ca fiind a lui Wagner și nu a lui Beethoven, ori viceversa. Ceea ce mă face să cred îl salvează ca om.

Aer vienez 1

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Aer vienez&8221;

  1. krossfire 23 Noiembrie 2015 / 22:05

    Asta cu „Budapesta era mai interesanta” am auzit-o la mai multe persoane care au luat pentru prima data contact cu Viena (Praga, insa, le bate pe amandoua).

    Apreciază

    • mutareainplic 23 Noiembrie 2015 / 23:29

      De acord cu ambele impresii. Viena pare totusi prea sus, prea impregnata de miros de fosta capitala de imperiu. Praga e locuibila, accesibila. Nu te intimideaza.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s