O viaţӑ de om

Mi-am promis mie însumi de la bun început cӑ nu voi scrie aici despre lucruri capabile de a naşte disensiuni. Personal, nimic nu îmi pare mai deranjant decât a citi undeva despre o întâmplare oarecare şi unde, de obicei în mod brusc, autorul simte nevoia sӑ menţioneze ceva de genul “nici eu, nici soţia nu credem în cӑsӑtorie, într-o bucatӑ de hârtie, spiritul nostru e liber, am mers la bisericӑ pentru pӑrinţi, altfel eu nu calc pe acolo” sau ceva asemӑnӑtor. Nu acesta este scopul textelor mele. Și nici urmӑtoarele rânduri nu mi-aş dori sӑ fie vӑzute ca ceva, sӑ spunem, manifest. Dar trebuie înţeles cӑ simţi cӑ anumite lucruri trebuie spuse. Pentru ele nu existӑ un “moment potrivit”, un context favorabil, un cadru restrâns. Trebuie strigate în agora continuu, atemporal. Cӑci altfel ajungem sӑ le uitӑm iar alţii sӑ nu le cunoascӑ, ori abia acest lucru ne face complici cu rӑul prin faptul cӑ, uitând cӑ este rӑu, vom fi oricând dispuşi sӑ îi mai acordӑm o şansӑ similarӑ data viitoare. Lui, nu altcuiva. Trebuie sӑ ne intre bine în cap acest gând, şi nouӑ şi persoanei în chestiune. Poate, cine ştie, se va dovedi uneori chiar benefic şi pentru ea, sӑ ştie cӑ acţiunile sale se cunosc şi sunt denumite cu glas tare ca fiind ceea ce sunt. Sӑ ne fie ca un fundament al principiilor de viaţӑ şi nu doar o altӑ idee oarecare pentru oameni siguri pe picioarele lor proptite în nisipuri mişcӑtoare.

Sunt bine înţeles, sper. Am prea mult respect pentru liberul arbitru al cititorului încât sӑ îi pretind sӑ fie pӑrtaş la convingerile mele. Plӑnuiesc sӑ spun ceva de care personal nu mӑ îndoiesc, având în acelaşi timp în minte condiţia fireascӑ a relativitӑţii tuturor celor umane. Cele de mai sus sunt chestiuni principiale şi nu am cӑderea de a cere nimӑnui sӑ facӑ legӑtura cu ce urmeazӑ.

A-l acuza în aceste zile pe un om ca Victor Ponta pentru tragedia de la clubul Colectiv devine de la un punct încolo o chestiune complicatӑ şi confuzӑ. Între persoana sa şi responsabilii cei mai direcţi se întrepӑtrund o mulţime de straturi în care personajul se poate disculpa lejer, din punct de vedere juridic mai ales. Fireşte, nimic nu îl poate face sӑ își asume rӑspunderi mai mult sau mai puţin formale, dar întotdeauna ideea în sine a unui astfel de act este cӑ adevӑraţii vinovaţi sunt alţii. El, autovictimizatul, s-a nimerit sӑ fie în capul unghiului în momentul tragediei, de aceea alege de bunӑvoie, nota bene, sӑ se retragӑ. Cӑ patroneazӑ corupţia, cӑ încurajeazӑ un sistem primitiv (gentilic) de conducere, cӑ se poate demonstra în mod logic, pas cu pas, ca la proşti, cum furtul (plagiatul în cazul sӑu) şi incompetenţa duc inerent la pierderi de vieţi umane – acestea sunt probleme abstracte pentru mulţi, foarte difuze şi foarte uşor de contra-atacat cu acuze privind preferinţe politice sau interese de alt tip. În consecinţӑ, foarte puţin probabil sӑ fie uşor de preluat de mentalul colectiv, acolo unde de fapt este problema noastrӑ şi salvarea sa personalӑ.

Dar existӑ în anale un eveniment (despre care mi-am luat libertatea de a scrie cândva) de care el poate fi totuşi acuzat dupӑ toate regulile jocului. Direct, fӑrӑ tӑgadӑ şi fӑrӑ fasoane de pension. Este genul de caz în care chiar dacӑ cineva continuӑ sӑ se împotriveascӑ concluziei fireşti, cred, sper, cӑ în sinea sa cea mai intimӑ este imposibil sӑ nu realizeze pӑcatul pe care îl face. A existat o situaţie în care a avut la dispoziţie mecanismele oferite prin lege pentru a asigura coordonarea unei complicate acţiuni de salvare. Nu ştiu dacӑ nu cumva era obligat sӑ o facӑ; nu ştiu, dar întrebarea rӑmâne. A ales în schimb sӑ facӑ o serie de lucruri mai prioritare pentru sine, adicӑ sӑ meargӑ la o emisiune tv şi apoi la o petrecere. Cu alte cuvinte, a avut la propriu în mâinile sale şansa, de nu obligaţia, de a ajuta la salvarea unui om, iar el s-a dus la propriu sӑ bea cu prietenii. Da, modul în care un astfel de om priveşte viaţa lui şi a altora poate fi chiar atât de simplu. Nu este nicio îndoialӑ în mintea mea cӑ în acest caz concret el este rӑspunzӑtor de moartea unei fete. Alӑturi de alţii, desigur, dar, oricât s-or împӑrţi vinile, rӑspunderea fiecӑruia nu se micşoreazӑ nici mӑcar cu un boson. Îmi doresc sӑ nu rӑmânӑ doar o utopie gândul cӑ, poate cândva, sper curând, va plӑti scump. Și dorinţa de dreptate poate fi şi ea la fel de simplӑ şi de frustӑ.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s