Podul de piatrӑ

Trebuie neapӑrat să mă opresc. Prunele…, adăugă, dar în tonul său nu era nicio urmă de scuză.

Adevărul era că exagerase cu prunele acelea. Trecusem mai devreme pe lângă o livadă, a nimănui din câte ne putusem da seama sau așa ne justificasem noi purtarea atunci, și nu rezistase tentației de a înghiți cu poftă aproape două duzini. Îl însoțisem și eu aţâțat fiind, dar cu mai multă măsură. În mod firesc, îl ajunsese din urmă blestemul pomilor cu crengi de pe acum dezlânate, iar acum căuta nelinştit un loc mai retras. Renunţӑ în cele din urmӑ, mulţumindu-se cu terasamentul șinelor de tren a căror direcție o urmam. Îmi făcu semn să merg mai departe că mă prinde el din urmă.

Mă așezai deoparte lângă un copac privind în jur. La câţiva metri de noi se auzea curgând pârâul aşa de rărit cӑ se putea traversa cu uşurinţӑ dintr-o parte în alta pe jos. Albia largӑ şi înaltӑ a ceea ce fusese pe vremuri un râu aspru era scăldată în lumina proaspătă a ultimelor ore ale zilei. În aer erau numai miresme crude. Imediat dupӑ prânz simţisem o nelinişte nenumitӑ de a mӑ ridica din lenevire şi de a umbla pentru o vreme. Îl găsisem dormitând pe peluză, întins pe spate direct pe iarbă, și desculț pe deasupra. Era (și este de altfel) persoana cea mai puțin formală din câte mi-a fost dat să întâlnesc. Îi povestisem despre frumusețea simplă a locurilor și decisese entuziast să mă însoțească până la podul de peste pârâu. Numai el din păcate, toți ceilalți preferând calea comodă a încremenirii primprejurul vilei.

Podul de piatră nedărâmat avea să împlinească în curând un secol. Era încă funcțional, încă rezistând încăpățânat în picioare, deși era complet neîngrijit, ca oricare alt pod asemenea lui. De două ori pe zi era traversat de cel mai încet tren din lume. Într-atât de lent se deplasa încât oamenii locului reuşeau să coboare sau să urce direct din mers, metodӑ fӑrӑ legӑturӑ cu condiția lor fizică. Nu exista niciun pericol deci să fie surprins pe șine făcând nu-pot-spune-ce. Râsesem împreunӑ mai devreme când, având cea mai neutrӑ şi serioasӑ voce de care eram capabil, îi povestisem cazul “celebru” al unui localnic, care susţinuse în urmӑ cu nişte luni cӑ vӑzuse o cochilie de melc zdrobitӑ de tren. În sat, bineînţeles, nimeni nu îl credea pe bietul om. Cum sӑ fie posibil ca bietul gasteropod sӑ nu fi avut timp sӑ se dea la o parte de pe drumul de fier?! Când tot omul ştia cӑ poţi sӑ-ţi legi vaca direct de vagon, apoi te sui sus, te faci comod şi te mai trezeşti, hӑt, departe, dupӑ doi-trei kilometri, când se apropie locul de pӑşunat. Acolo slobozeşti animalul şi tu te duci mai departe la treaba ta.

Pe drum discutasem până atunci despre proprii copii, despre unde ne vom petrece revelionul și dacă să îl facem împreună eventual, despre fotbal, tenis și altele asemenea, sărind de la una la alta ca două veritabile țațe. Este genul de om căruia îi face o plăcere deosebitӑ să conducă o discuție, care îți povesteşte, te întreabӑ, te chestioneazӑ, te ajutӑ vrei-nu vrei, face planuri în care te trezeşti inclus fără voia ta, se bucurӑ de câte o idee, dar este în egalӑ mӑsurӑ gata să înjure cu năduf mitocӑnia și să caute coleric rost de caftealӑ la nevoie, fie ea la figurat sau nu. Deși nu de puţine ori s-a întâmplat sӑ mӑ deranjeze inconsecvența sa în discuții sau idei şi modul deseori belicos de a se purta, găsesc prezența lui ca de fiecare dată mai degrabă tonică decât obositoare. Într-atât încât, de exemplu, nu mi se pare așa de prosteascӑ ideea unui comportament combativ față de alții, cu el în preajmă se înțelege.

Oprisem de mai multe ori pe drum pentru a ne înfrupta din zecile de tufe de cătine la care renunțasem numai de la a opta zgârietură încolo sau cam așa ceva, apoi din meri și peri semisălbatici din care ne invitam să mușcăm pe rând, și, în fine, din prunele abia coapte, a căror mireasmă ne atrăsese de la distanță. În fața noastră, după o mică coastă de deal, ne așteptau câțiva nuci, niște corcoduși întârziați și, dacă am fi avut noroc, câteva tufe ascunse de frăguțe. Le aflarăm și pe ele. Înfulecam dupӑ cum ne era cheful şi, dintr-o luciditate tipicӑ de orӑşean de care rareori te poţi desprinde cu adevӑrat, ne pufnea râsul vӑzând condiţia noastrӑ haihuie. Pe măsură ce ne îndesam în gură frăguțe peste nuci peste corcodușe şi toate acestea peste prune, sau planificam la întoarcere să aruncăm o privire la gutuii pe care îi reperasem în susul dealului, mă făcuse și pe mine să mă gândesc alternativ ba la niște vecini pe care, iritați, îi gratulam la unison drept „idioți”, ba la posibilitatea de a repeta drumurile la copiii de la Valea… Eram sătui și împăcaţi cu noi înşine, şi ne simţeam preaplini de euforii fruste și de sentimente pioase.

Am ajuns în cele din urmӑ la podul care traversa cei o sutӑ şi ceva de metri ai văii și i-a părut și lui uriaș de aproape. Mӑ aşteptasem la aceasta impresie, de altfel foarte comunӑ printre cei care-l vedeau pentru prima oarӑ. Chiar sub pod, i-am arătat un loc în care pârâul curgea ceva mai învolburat și forma o mică cădere de apă nu mai mare de un metru. Datorită prezenței bulelor de aer, denumisem locul „jacuzzi”. Atât de mult i-a plăcut ce i-am spus încât, înainte să îl pot opri, și-a dat jos toate (!) hainele și s-a aşezat drept în vâltoare, treptat, cu ezitări și ah-uri înfrigurate. L-am privit siderat cum se relaxează satisfăcut în „jacuzzi”, sub masajul natural al micii cascade. Vreo jumӑtate de minut ne-am întrecut a ne invita reciproc, unul sӑ iasӑ afarӑ, celӑlalt sӑ intre în apӑ. Într-un târziu am aruncat o privire prevăzătoare în jur și, învins, m-am alăturat lui.

Întins pe spate în spuma rece care îmi frământa corpul în cădere, am rămas așa o vreme, tăcând alături de prietenul meu și privind cu ochii închişi dincolo de bolta podului de piatră.

Podul de piatra

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s