Cӑpitanul Cook

Dacӑ tot am gӑsit de cuviinţӑ sӑ vorbesc despre beneficiile alternӑrii unor pauze în peroraţii, cred cӑ ar fi onest sӑ menţionez cӑ, în ceea ce mӑ priveşte, mai e mult pânӑ departe. De altfel, se ştie cӑ parcursul oricӑrei învӑţӑri (sau dezvӑţӑri deopotrivӑ) are accidentele sale. Iar eu am pornit pe aceastӑ cale devreme de tot, suficient încât sӑ pot spune cӑ am un avantaj consistent faţӑ de alţii.

Oarecând, pe la sfârşitul gimnaziului, am avut de realizat ceea ce urma sӑ rӑmânӑ unul din puţinele mele referate din timpul şcolii. Profesoara de geografie promisese o notӑ mare fiecӑrui elev care pregӑtea un material despre un celebru explorator la alegere. Cum tema era opţionalӑ, ne înscrisesem doar trei copii: eu cu Fernando Magellan, colegul Och. cu Cristofor Columb şi colega Pr. cu James Cook. Profesoara decisese sӑ ne expunem fiecare referatul în cadrul unei discuţii libere între noi în faţa clasei, care urma sӑ fie martorӑ tăcută a dialogului dintre noi.

Pr. nu se dezminţise nici de aceastӑ datӑ şi îl pregătise pe Cook cu o asiduitate ce îi era caracteristicӑ, dar care nu o ajuta deloc sӑ fie popularӑ în clasӑ. La începutul acelei zile de şcoalӑ, descoperisem cu toţii pe banca ei un adevӑrat dosar cu o mulţime de foi de hârtie, dintre care o bunӑ parte scrise de mânӑ. Colegul Och. vӑzuse în Columb-ul sӑu o oportunitate de a-şi îmbunӑtӑţi într-un mod nesperat media. În consecinţӑ, citise din manual şi copiase, de bine de rӑu, câteva rânduri pe douӑ foi de hârtie. Eu, neatent la sugestia de ultim moment a profesoarei, descoperisem în biblioteca de acasă o carte despre viața lui Magellan şi venisem la orӑ cu mâinile în buzunar, urmând a vorbi liber despre ceea ce citisem.

Mărturisesc cӑ priveam cu invidie la dosarul gros al colegei mele, cu care de altfel eram într-o oarecare concurenţӑ la nivelul clasei. Dar trecând orele în acea zi, invidia a început sӑ fie înlocuită treptat de curiozitate. Fata îl lӑudase pe al ei Cook, pomenindu-l a fi cel mai grozav navigator, cu mult peste cunoscuţii Columb, da Gama sau Magellan, de a cӑror faimӑ trebuie sӑ recunosc cӑ ne cam sӑturasem cu toţii. Pe nesimţite, se crease printre noi o anume emulaţie în jurul acestui nume exotic şi imprudent (cucu?) şi ne trezirӑm cӑ abia aşteptam ultima orӑ a zilei, ca sӑ aflӑm extraordinarele lucruri despre necunoscutul pânӑ atunci cӑpitan Cook.

Discuţia a fost deschisa de Och., care, dupӑ ce a bâiguit câteva idei, s-a retras mulțumit de nota ce va sӑ vinӑ, foarte meritorie pentru rubrica lui personalӑ din catalog. Rămânea ca în continuare, sau cel puțin aşa era aşteptarea creatӑ, sӑ preiau eu cuvântul şi sӑ las treptat grosul povestirii pe umerii colegei cu dosar. Aceasta intervenea deja cu menţiuni despre Cook la fiecare nouӑ idee care apărea, fӑcându-ne de fiecare datӑ sӑ presimțim cât de serios se pregătise.

Din acel moment nu ştiu ce s-a întâmplat. M-a luat valul, m-o fi iritat siguranţa lui Pr., o fi fost invidia imanentӑ situaţiei, habar nu am. Știu doar cӑ am început sӑ vorbesc despre Magellan cu o vivacitate şi logoree demne de un politician. Pe mӑsurӑ ce expuneam cӑlӑtoria sa în jurul lumii, viaţa lui mi se înfӑţişa din ce în ce mai nemaipomenit de interesantӑ şi doream sӑ o împӑrtӑşesc neapӑrat şi celorlalţi. Treptat, replicile colegei mele s-au estompat de tot în faţa modului rapace în care acaparasem ora de curs. Dupӑ treizeci şi cinci de minute în care vorbisem aproape neîntrerupt, profesoara a decis cӑ i-a ajuns şi ne-a fӑcut semn sӑ ne oprim. Însӑ eu eram parcӑ în transӑ şi voiam neapӑrat sӑ continui, pentru cӑ nu terminasem nici pe departe. Fusesem oprit din expunere cu mult înainte de vreme, când Magellan încӑ orbecӑia în golful Buenos Aires, acolo unde îl duseserӑ nişte hӑrţi imprecise ale unui navigator german contemporan, la multe săptămâni distanţӑ de strâmtoarea pe care doar o bӑnuia a fi pe acolo pe undeva. Iar eu mai aveam de povestit despre revolta echipajului, apoi trebuia sӑ îi trec pe toţi prin Pacific (exploratori şi şcolari deopotrivӑ), sӑ îl urmăresc pe Magellan cum moare în insulele sud-asiatice, sӑ povestesc despre servitorul sӑu, Enrique de Malacca, primul om despre care se ştie în mod cert cӑ a fӑcut înconjurul lumii, sӑ îi însoţesc apoi acasӑ pe marinarii de pe Victoria, singurul vas care a reuşit sӑ încheie cӑlӑtoria. Mai erau o mulţime de lucruri de povestit, toate nespus de interesante în fiecare detaliu posibil al lor. Nu mai vedeam nici cӑscatul colegilor, nici nerăbdarea profesoarei şi nici privirile tăioase ale lui Pr., care rămăsese în tot acest timp în faţa mea în picioare, ţinându-şi în braţe dosarul, inutil ca un taci-şi-înghite în plin Ramadan. Mӑ irita întreruperea meschinӑ a extraordinarelor amӑnunte care era musai a fi spuse. Eu aveam încӑ de vorbit, de explicat, de discutat!

Abia acum câteva zile, amintindu-mi toate acestea, mi-am dat seama cӑ încӑ nu ştiu foarte multe despre căpitanul James Cook…

 

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cӑpitanul Cook&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s