Povestea porcului

(trei poveşti auzite la trei inşi diferiţi)

*

Unul din vecinii mei invitase la el de Crӑciun un amic, ca sӑ îl ajute sӑ taie porcul. Acesta sosise bine-dispus crezând cӑ fusese chemat pentru abilitӑţile sale de tranşare a cӑrnii, însӑ vecinul meu avea alte idei.

– Eu îl împuşc şi tu îi tai gâtul, i-a zis ӑstuilalt de cum a intrat pe uşӑ.

Fusese securist pe vremea lui Ceauşescu şi avea acasӑ pistol şi gloanţe adevӑrate. Curios ce lucru neînsemnat pare în ziua de azi…

– Cum sӑ îl împuşti, mӑi, omule? se scandalizӑ amicul.
– Uite-aşa! Cu pistolul ӑsta, şi scoase pistolul gata încӑrcat.
– Pӑi, d-aia m-ai chemat? Io am venit sӑ îi tai gâtul şi îl tranşӑm amândoi p-ormӑ.
– Bӑ, ascultӑ la mine! Eu porcul îl împuşc, cӑ n-am chef sӑ mӑ murdӑresc. Şi tu îl tai, şi mai vedem dup-aia.

Se ciondӑnirӑ o vreme siguri pe argumentele lor, cӑ doar ţineau în mânӑ unul pistolul, iar celӑlalt cuţitul. Într-un târziu cӑzurӑ de acord sӑ se apuce mai întâi de treabӑ, cӑ apoi or vedea ei cum or face. Ieşirӑ în ogradӑ, prinserӑ nefericitul porc şi îl traserӑ deoparte. Proprietarul curţii se aşezӑ în faţa porcului, ochi capul lighioanei de la o distanţӑ sigurӑ, sӑ nu ricoşeze cumva glontele spre el, şi trase. Porcul cӑzu ca secerat jos. Celӑlalt sӑri imediat pe el şi îi înfipse cuţitul în gât. Mulţumiţi de rezultat şi de faptul cӑ niciunul nu lӑsase ceva de la el, intrarӑ în bucӑtӑrie la o ţuicӑ, sӑ lase sângele sӑ se scurgӑ într-un lighean plasat sub animal. Dupӑ o vreme, nevasta primului intrӑ dupӑ ei în casӑ şi îi întrebӑ dacӑ terminaserӑ de tӑiat porcul.

– L-am tӑiat, zise soţul, acum un sfert de orӑ.
– Pe care? întrebӑ nevasta.

Când auzirӑ „Pe care?” şi-au dat seama cӑ e ceva în neregulӑ şi au ţâşnit de pe scaune direct în curte. Porcul împuşcat şi înjunghiat se hrӑnea hӑpӑind şi grohӑind alӑturi de ceilalţi colocatari ai ogrӑzii. Din zona frunţii, acolo unde se oprise glontele care îl nӑucise, şi de sub cuţitul înfipt în gât ca ultimul ageamiu, i se prelingeau pe piele câteva firicele de sânge.

*

Povestea porculuiMӑ duc într-o searӑ la o terasӑ cu un amic cu care nu mӑ vӑzusem de ceva vreme. Ne-am luat ceva de bӑut şi am început sӑ povestim una-alta. Între timp, la masa noastrӑ s-au strâns şi alţi inşi; pe unii îi ştiam, pe alţii nu. Bӑutura ne deschisese gura tuturor, dupӑ cum îi e datul, şi ne strânse mesele laolaltӑ. Dintre noi toţi însӑ, unul din noii veniţi ajunsese imediat în centrul atenţiei. Spunea bӑiatul ӑsta nişte minciuni atât de mari şi le povestea aşa de serios, de îți lӑsa impresia cӑ credea cu convingere în ele. Nu ştiu cum se fӑcea cӑ de fiecare datӑ când mai termina de zis câte una, mӑ prindea cu paharul la gurӑ. Pufneam berea pe gurӑ şi pe nas şi dӑdeam sӑ spun cӑ asta e prea gogonatӑ şi cӑ nu are cum sӑ se întâmple ce povesteşte el acolo, doar nu ne ia de proşti. Prietenul meu mӑ oprea la rândul sӑu, sӑ tac din gurӑ şi sӑ îl las în pace, în seara asta doar ne distrӑm, omul e mitoman şi p-ӑştia mai rӑu îi înrӑieşti dacӑ le zici cӑ mint. Iar ӑsta, privind pieziş spre mine, se potolea şi el, lua încӑ o gurӑ de bere şi ne povestea alta nouӑ:

Plecai într-un an de Crӑciun la unchi-miu la ţarӑ, sӑ îl ajut sӑ taie porcul. Dӑdui  acolo şi peste un vecin, başca nişte veri de-ai mei. Asta pentru cӑ scroafa pe care o alesese unchi-miu era nӑrӑvaşӑ şi credea cӑ ne-ar fi fӑcut probleme. Prinserӑm noi scoafa bine, iar unchiul îi înfipse cuţitul în gât. Când simţi scroafa durerea, o datӑ ţipӑ şi se scuturӑ de ne-a aruncat pe toţi cât-colo. Apoi o luӑ la goanӑ direct prin gard şi dispӑru în pӑdure, prin spatele cӑşii. Fugirӑm cu toţi dupӑ ea printre copaci şi ne luarӑm dupӑ urletele ei, cӑ deja nu mai reuşeam sӑ o vedem în desişul pӑdurii. Am stat noi şi o cӑutarӑm pânӑ seara târziu, dar cine mai putea sӑ o afle pe întuneric!? Ne-am zis cӑ probabil se întinsese pe undeva sӑ moarӑ. Nu avurӑm de ales şi mӑ întorsei şi eu cu ceilalţi acasӑ cu mâna goalӑ. Vӑ daţi seama ce supӑraţi eram. Mai ales unchi-miu era negru la faţӑ cӑ pierduse aşa o scroafӑ grasӑ şi frumoasӑ. Ne tot zicea cât a hrӑnit-o şi a îngrijit-o atâta timp, iar acum or sӑ i-o mӑnânce lupii când or gӑsi-o.

În anul urmӑtor, prin varӑ, mӑ dusei din nou la unchiu, la ţarӑ. Era o searӑ frumoasӑ, cald afarӑ, se mai auzeau câteva pӑsӑrele cântând prin copaci. Eu şi unchi-miu stӑteam pe verandӑ cu o bere în mânӑ şi vorbeam. Bӑi, bӑieţi, şi la un moment dat ia ghiciţi voi ce vedem cӑ iese la marginea pӑdurii? Scroafa noastrӑ cu cuţitul în gât, bӑi! Și dupӑ ea ieşirӑ vreo zece godaci mici şi fiecare dintre ei avea un cuţitaş mic, aşa, ca un briceag, înfipt în gât. Noi… ce sӑ zicem? Ne-am uitat la ei cum pӑşteau aşa frumos şi liniştiţi.

*

Mӑtuşa mea locuia într-o casӑ micӑ la marginea oraşului, însӑ asta nu o oprise sӑ creascӑ de-a lungul timpului o serie impresionantӑ de animale de ogradӑ. Chiar la intrarea în curte ţinea unul sau doi porci, pe care îi tӑia de Crӑciun şi din care mâncam şi eu cu mare poftӑ doar şorici şi cârnaţi. Porcii erau uriaşi, sau poate aşa îi percepeam eu copil fiind. Mӑ speriau şi totodatӑ mӑ irita acest sentiment de teamӑ în preajma lor. În consecinţӑ mӑ simţeam îndreptӑţit sӑ le-o plӑtesc în vreun fel. De obicei, le strecuram prin gard tot felul de mâncӑruri inadecvate cu dieta lor totuşi omnivorӑ, doar ca sӑ îi vӑd cum se înfig lacom în ele şi cum se strâmbӑ când dӑdeau de gustul lor. Mӑ unsese pe suflet mai ales reacţia unei scroafe de peste o tonӑ, cӑci atât mi se pӑrea mie cӑ are, cӑreia îi dӑdusem sӑ mӑnânce din mânӑ o ceapӑ cu un ardei iute înfipt în ea şi care, dupӑ ce se înfipsese încrezӑtoare în trufanda, o luase razna prin coteţ, guiţând într-un asemenea hal de o speriase de-a binelea pe biata mea mӑtuşӑ, care crezuse atunci cӑ animalul îşi va da obştescul sfârşit cu mult timp înainte de soroc. Las’ cӑ mai tare mӑ speriasem eu şi îmi spuneam în sinea mea cӑ m-am lecuit pe veci de asemenea fapte.

Dupӑ o vreme, mai crescând eu, mi-am pus în gând cӑ ar fi timpul sӑ particip la tӑierea porcului. Era o dovadӑ de bӑrbӑţie, mi-am zis, genul de lucru pe care, bӑiat fiind, trebuie pur şi simplu sӑ îl faci. Pânӑ atunci doar mi se povestise ce şi cum, iar eu mӑ gândeam cӑ aş putea pentru început, de exemplu, sӑ ţin porcul de unul din picioare laolaltӑ cu ceilalţi, sau ceva asemӑnӑtor. În curte, toţi cei prezenţi, unchi, bunic, vӑr şi vecin, m-au privit lung când mi-am dat cu pӑrerea (aveam pe atunci cel mult 35 de kilograme) şi m-au asigurat cӑ se descurcӑ ei singuri cumva. Poate la anul, dacӑ între timp oi mânca mai bine. M-au lӑsat bosumflat într-un colţ al curţii, în timp ce ei au adus porcul pregӑtit pentru tӑiere. S-au bӑgat dupӑ o micӑ magazie unde nu îi mai vedeam şi au purces la treabӑ.

Porcul însӑ, în bunӑ tradiţie localӑ, era un exemplar supradimensionat şi nu se lӑsa cu una cu douӑ. Ai mei se chinuiau deja de câteva minute şi încӑ nu reuşiserӑ sӑ apuce cum trebuie animalul şi sӑ îl execute. De unde stӑteam eu se auzeau strigӑtele şi îndemnurile lor amestecate cu guiţӑturile disperate ale vietaniei. Un val de căldurӑ îmi cuprinsese întregul corp şi abia mӑ abţineam, în pofida interdicţiilor primite, sӑ nu sar de-a dreptul peste porc, sӑ îl imobilizez şi sӑ terminӑm odatӑ cu toate astea.

Și cum umblam eu febril de-a lungul gardului de la poartӑ şi tresӑream la auzul grozӑviilor ce se petreceau în fundul curţii, aud cӑ mӑ cheamӑ vӑrul meu. Din douӑ salturi am şi ajuns lângӑ ei. Țineau fiecare de porc cum puteau, unul de urechi, altul de coadӑ, altul de un picior, şi încercau fӑrӑ succes sӑ îl culce pe o parte. Era cât pe ce sӑ ma înfig şi eu în animal, când unchiul meu mӑ privi şi îmi spuse:

– Mӑ, dacӑ tot ai venit, haide sӑ ne ajuţi cu ceva.

Asta şi aşteptam, pentru asta mӑ nӑscusem. De unde îl apuc?

– Vezi cӑ în bucӑtӑrie, pe raftul de sus, este o sticlӑ de ţuicӑ. Ia o tavӑ, pune nişte pahare pe ea şi adu-le pe toate încoa. Cӑ ne prinde Crӑciunul cu namila asta de porc!

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Povestea porcului&8221;

  1. doar verde 6 Iulie 2016 / 7:24

    Am inceput lectura zâmbind , însă la final am avut senzația ca vin de la terapie (prin râs ,desigur )!
    Am in fața ochilor cohorta de godaci cu cuțitaşe in gât şi copilaşul strigand cât îl ține gura: „eu de unde îl apuc „????
    Mi-ai făcut ziua frumoasă !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s