Placi şi comenteazӑ!

Am tot spus cӑ scopul acestui blog nu este acela de a aduce în spaţiul pseudopublic propriile idiosincrazii. Mai ales în ultima vreme am susţinut cu fiecare ocazie şi cu suspectӑ vehemenţӑ cӑ, scriind când şi când pe aici, nu doresc în fond decât binele şi pacea tuturor (sic). Asta nu înseamnӑ cӑ nu pot vorbi de moravuri, mai ales atunci când aş face mai mult rӑu decât dacӑ le-aş ascunde sub preş.

Prin urmare, într-o dimineaţӑ de toamnӑ târzie, pe când ne aflam cu toţii la masӑ, atât de obosiţi încât pânӑ şi mâncarea ne pӑrea ş-aşa ş-aşa, Maria a deschis vorba de Facebook. În ultima vreme este tot mai intrigatӑ de felul în care anumite colege şi prietene, care deja au dechise conturi prin te miri ce aplicaţii online, îşi mӑsoarӑ succesurile în funcţie de cantitatea de like-uri primite. Nu a fost prima discuţie de acest fel, dupӑ cum probabil nu va fi nici ultima. Pe scurt, mi-a spus cӑ nu poate înţelege mania cӑutӑrii de like-uri. Și, mai ales, cum de ajung prietenele cu pricina sӑ își laude între ele numӑrul personal de astfel de aprecieri; primesc bani pe ele, sau cum?!

Nu are sens acum sӑ menţionez modul în care am pus problema cu acea ocazie (cu atât mai puţin cum îmi vine sӑ reacţionez în atari situaţii). Destul sӑ spun cӑ, din dorinţa de a o feri de lucruri pe care nu le poate discerne cum se cade deocamdatӑ, aflu în timpul acestui proces cӑ nu sunt un pӑrinte mai breaz decât alţii. Eu cred cӑ totuşi e bine sӑ o învӑţ despre cuminţenie şi discreţie şi sӑ o fac explicându-i motivele şi avantajele fiecӑreia. Altuia o astfel de abordare i s-o pӑrea limitativӑ, învechitӑ sau mai ştiu eu cum. Ies tot felul de vase pe lumea asta din mâna olarului, aşa cӑ passons.

Bineînţeles cӑ am folosit cuvinte mai puţin pedante decât cele ce urmeazӑ.

– Iubita, i-am spus dupӑ o pauzӑ de respiraţie în care mi-am înghiţit câteva vorbe tӑioase, într-un fel cei care te admirӑ te şi caracterizeazӑ în acelaşi timp. Poţi oarecum sӑ îți dai seama ce fel de om este cineva privind la cei ce îi dau like-uri sau îi comenteazӑ vreo postare. Cu aceşti „prieteni” se afişeazӑ spaţiul online al fiecӑruia. Sӑ ştii cӑ dacӑ te decizi sӑ aplici aceastӑ regulӑ şi ţie însӑţi, nu poţi ieşi bine nicicum, oricine ai fi, pentru cӑ în spaţiul internetului ştii cine este majoritar? Tembelul. Ăla agasant. Aşa cӑ a cӑuta aprecieri la kilogram într-o lume populatӑ de astfel de indivizi dovedeşte instantaneu câtӑ minte poţi sӑ ai. Dar nu mӑ crede pe cuvânt şi hai mai bine sӑ vedem dacӑ se verificӑ teoria asta. Sӑ ne îndreptӑm spre campionul absolut al like-urilor…  şi, spunând acestea, am deschis pagina foarte cunoscutului, mult-prea-urmӑritului şi nesӑtulului colecţionar de plӑcuturi online, X.

Fiind prima datӑ când afla de individul în cauzӑ, a devenit curioasӑ şi interesatӑ. Am ales o postare la întâmplare şi am deschis-o într-o paginӑ separatӑ pentru a o vedea mai bine. Conţinutul publicat era sub forma unei imagini banale din naturӑ, peste care posesorul de cont copiase urmӑtorul text:

„Femeia frumoasӑ este o bijuterie, dar femeia cu caracter bun este o comoarӑ întreagӑ.” Napoleon

Postarea avea o singurӑ zi vechime, însӑ strânsese deja mii de like-uri şi 69 de comentarii. Este greu de descris şocul pe care l-a avut sӑrmana fatӑ. În ochii sӑi de copil naiv, i se pӑrea de neconceput ca o astfel de postare putea sӑ fie consideratӑ extraordinarӑ de atâția oameni.

– Sӑ citim comentariile, tati!
– Sӑ le citim. Dar mai întâi observӑ, te rog, cӑ au fost mii de oameni cӑrora le-a plӑcut postarea, dar numai puţini au comentat. În general existӑ un echilibru; la mii sau zeci de mii de like-uri sӑ fie totuşi sute de comentarii. Chiar dacӑ majoritatea sunt banale, de genul „Super!”, „Aşa este”, sau „Ah, cât adevӑr!”. Aici ai zice cӑ nu e cazul. Majoritӑţii cititorilor i s-o fi pӑrut citatul prea adânc, aproape peste puterea lor de înţelegere şi or fi fost mai reţinuţi acum. Știi, ca atunci când ţi-e jenӑ sӑ vorbeşti despre ceva la care nu te pricepi. Numai cei cu adevӑrat inteligenţi, citind asemenea postare inteligentӑ, au dorit sӑ lase un comentariu, bineînţeles, inteligent. Dar hai sӑ vedem mai bine ce au scris inteligenţii ӑştia.

Acolo, surprizӑ. Pentru ea, cӑ eu nu aveam nicio emoţie. Zeci şi zeci de comentarii repetau cu asiduitate preacunoscutele formule standard, ce se rostogoleau unele peste altele în paginӑ:

-> Asa este
-> Exact!
-> Adevarat
-> Bine spus
-> Ai dreptate
-> Corect
-> Bravo!…
-> Bine spus
-> Intamplator am gasit un joc browser pe net…
(etc)

– Imagineazӑ-ţi, i-am spus, o persoanӑ care se trezeşte dimineaţa dupӑ o noapte în care nu a dormit suficient. Capul îi e greu, ochii se închid de la sine, mintea este încӑ aburitӑ. Care sӑ fie primul lucru pe care simte cӑ trebuie sӑ îl facӑ? Logic, sӑ deschidӑ aplicaţia de mobil. Acolo dӑ peste postarea asta. Și dintr-odatӑ ziua i se lumineazӑ. Numai ce a citit şi a şi ieşit soarele din nori, au venit pӑsӑrele la fereastrӑ. Ce imagine feericӑ, ce gânduri strӑlucitoare, ce Napoleon! Simte nevoia sӑ vorbeascӑ despre emoţia pe care o simte, sӑ exprime ceva din prea-plinul din suflet. Like-ul este obligatoriu (îl cere X!), dar ştie cӑ nu este suficient. Trebuie sӑ scrie ceva! Deschide în grabӑ secţiunea de comentarii şi ignorӑ mesajele curente cu dispreţ, deoarece ştie cӑ ceea ce va spune este imposibil sӑ mai fi fost spus de altcineva. Și scrie febril, cu mâna tremurândӑ, o replicӑ scoasӑ direct din sufleţelul sӑu, ceva pe potriva celebrului citat. Scrie deci aceste cuvinte minunate şi mirobolante la care nu s-a mai gândit nimeni pânӑ acum – eşti atentӑ? – adicӑ: „Super, cât de adevӑrat!”.

Dupӑ ce i-a trecut fetei şocul iniţial, am pornit împreunӑ la o lecturare mai aşezatӑ, întreruptӑ când şi când doar de hohotele noastre. Am convenit amândoi cӑ uneori totuşi este bine sӑ rӑmâi la lucrurile de bazӑ, la siguranţa datӑ de formularea scurtӑ şi seacӑ. Nu pare înţelept sӑ te decizi a te exprima mai elaborat atunci când nu eşti construit pentru aşa ceva. Întinşi de pe acum pe canapea, am început sӑ citim şi sӑ râdem unul peste altul la fiecare comentariu aproape, abia ţinându-ne sӑ nu cӑdem de-a binelea pe covor. Iatӑ cam ce am putut lectura, în grafia originalӑ.

-> Cum rar mai sunt
-> Sti ce se face cu o comoara… se ingroapa
-> Nu stiu ce sa zic ,nu sunt barbat si nici n.am apucat sa.l intreb
-> … Exista ? …
-> E un tot unitar ! RESPECT !
-> Ce va mai plac femeile
-> Gresit spus tot timpul este ceva frumos indeferent de fem sau bar

– Tati, dar nu este posibil aşa ceva!
– Exact!
– Cum sӑ scrii atâtea prostii? Și cu atâtea greşeli?
– Bine spus.
– Mӑ mânca şi mami şi Doamna, dacӑ eu aş fi scris aşa.
– Bravo!
– Tati, potoleşte-te şi hai sӑ mai citim!

Și am citit, absolut tot. La un moment dat textele pӑreau atât de contradictorii şi de petriţe, încât parcӑ citeam în rezumat criteriile dialecticii lui Hegel combinate cu extrase din teste de cabinet de psihiatrie. Aveam teza fermӑ, autocaracterizarea fariseicӑ, alegaţia valabilӑ universal:

-> Si aici ma regasesc… sa nu fiu de deochi…
-> Asa este nu sunten apreciate la adevarata noastra valoare
-> Femeia este totul pt noi barbati
-> Toate femeile sunt frumoase

Apoi antiteza belicoasӑ, cea pusӑ pe şotii sau contrapunctul prompt:

-> Si barbatul la fel….
-> Ai cunoscut femeie cu caracter?
-> Daaaa ! Napoleon … mare om … mare caracter !!! Dar nu tot el zicea despre femei ca toate sunt ……… Si ca masa si sorasa sunt tot femei ????? !!!!
-> Sa nu uitam ca sunteti femei

Urmate, în final, de sinteza împӑciuitoare a celor care vor sӑ fie bine şi tot românul sӑ prospere, fie el bӑrbat ori femeie:

-> femeia e insusi o comoata indiferet de degecte sau caltati , nu exista femeie urata sau frumuoasa , grasa sau slaba , ele fac parte din viata ficatui barbat.ficare femeie are insusi comoara ei sufleteasca RESPECT
-> Dar care are pe amndoua ce e? (la asta am râs cel mai mult)

Unul din ultimile comentarii era al unei femei care scrisese doar atât:

-> “Femeia frumoasӑ place ochiului, femeia blândӑ place inimii. Prima este o adevӑratӑ bijuterie, dar a doua este o comoarӑ.” Napoleon Bonaparte

– Pӑrerea mea, iubita, este cӑ putem spune liniştiţi cӑ se verificӑ teoria de mai devreme: cum e comentatorul, aşa este şi cel comentat. Și aceastӑ concluzie ar trebui sӑ dea fiori oricui care scrie ceva pe internet. Riscul de a te potrivi noilor prieteni este uriaş, cӑci massa de oameni care te viziteazӑ nu se poate sӑ nu te afecteze în cele din urmӑ. Uitӑ-te la ce a ajuns tipul ӑsta. Are ditamai numӑrul de urmӑritori, sunt mii de oameni care îi apreciazӑ constant fiecare banalitate postatӑ, iar el nu este în stare sӑ punӑ mӑcar citatul corect. Atâta respect are pentru el personal şi pentru cei care îl viziteazӑ. A trebuit sӑ îl punӑ la punct, cu blândeţe şi tact, o femeie. Mӑ îndoiesc cӑ i-a plӑcut inimii sale sӑ descopere pe pagina lui o atare comoarӑ.

Placi si comenteaza

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s