Netotul şi pişcotul

Recent, un preot mai lumeţ, aşa cum i-ar fi plӑcut probabil lui St., a vorbit destul de liber despre ceea ce el a denumit sindicatul babelor din bisericile noastre. Este o expresie mai neaoşӑ şi greu de preluat dacӑ ţii la un oarecare bun-simţ, dar care exprimӑ bine o situaţie existentӑ din timpuri imemoriale. Sӑ intri în oricare din bisericile noastre şi sӑ reuşeşti sӑ parcurgi un întreg proces, oricât de minor ar fi acesta, fӑrӑ a încӑlca o obscurӑ tradiţie localӑ şi fӑrӑ a te trezi apostrofat de o vajnicӑ apӑrӑtoare a spaţiului sacru, este o realizare remarcabilӑ cu care poţi sӑ te prezinţi fӑrӑ reţinere la Judecata de apoi.

Privind în urmӑ pot spune cӑ, personal, m-am descurcat destul de onorabil. N-au fost aşa multe nefӑcute, iar dacӑ mӑ raportez la frecvenţa prezenţelor mele în sfintele locaşuri, cred cӑ mӑ pot declara mulţumit. Ca sӑ dau un exemplu extrem pe care nu-l pot evoca altfel decât cu jenӑ, mi-aduc aminte cӑ m-am trezit odatӑ într-un colţ ca o strânsoare, înconjurat de o mulţime de coşuri cu colivӑ aşezate direct pe jos. Ca sӑ ies din spaţiul claustrofob, am trecut pur şi simplu peste ele. Am scӑpat atunci cu viaţӑ şi ulterior am fost un copil cuminte, atent sӑ nu fac gӑlӑgie sau forfotӑ, sӑ nu mӑ înghesui la icoane, şi, în general, sӑ stau locului şi sӑ nu fac mai nimic deosebit. Cu o astfel de atitudine neangajantӑ am reuşit cu uşurinţӑ sӑ trec prin bisericӑ fӑrӑ a mӑ face de râs, nici în faţa preoţilor, nici în cea a cucernicelor enoriaşe.

Și a sosit, fatalӑ, ziua nunţii.

Prin comparaţie cu invitaţii, în majoritatea lor laici practicanţi, mӑ simţeam sigur pe mine în acea atmosferӑ. Știam în mare la ce sӑ mӑ aştept, ba chiar aveam o idee vagӑ despre slujba în sine. Și totuşi, imediat ce am intrat în bisericӑ, cineva mi-a transmis o informaţie pe care nu o cunoşteam. La un moment dat în timpul slujbei, va fi vorba despre sӑrbӑtorirea simbolicӑ a nunţii pe cale a se sӑvârşi. Pentru aceasta, viitorilor însurӑţei li se vor oferi de trei ori la rând pâine şi vin, începând cu mirele. Mi s-a vorbit de pişcoturi de şampanie în locul pâinii, ceea ce ar fi accentuat caracterul festiv al momentului. Sӑ fiu atent, sӑ nu cumva sӑ mӑ uit pe pereţi şi sӑ îl las pe preot sӑ aştepte, cӑci este vorba de slujba însӑşi, iar fiecare dintre cele trei degustӑri este precedatӑ de spunerea unei rugӑciuni de cӑtre preot. Deci urma sӑ servesc nişte pişcoturi şi sӑ beau vin din pahar; e clar, am înţeles, voi fi atent.

Ajungând în fine la momentul respectiv al slujbei, unul din preoţi s-a proţӑpit în faţa mea spunând o rugӑciune scurtӑ cu acea rapididate întâlnitӑ mai ales în mӑnӑstiri şi din care, foarte curios, substanţa nu se pierde. Din farfuria pe care o ţinea în mânӑ şi pe care se odihneau câteva pişcoturi de dimensiuni generoase, a luat unul şi l-a ridicat în dreptul feţei mele. M-am înfipt în el ezitant, fiindu-mi evident cӑ nu îl voi putea lua cu totul dintr-o datӑ. Datoritӑ momentului, eram însӑ euforic şi bine intenţionat, aşa cӑ am vrut sӑ se vadӑ clar cӑ fac tot ce mi-era cu putinţӑ. Prin urmare, am muşcat zdravӑn din pişcot, lӑsând în urmӑ cu regret mai puţin de un sfert. Cu o oarecare ezitare, dar încӑ zâmbind îngӑduitor, preotul a ridicat spre mine paharul de vin şi m-a privit aşteptând.

Atunci am auzit douӑ râsete înfundate de undeva din stânga mea (erau soţia şi naşa) şi am realizat dintr-o datӑ ridicolul situaţiei. Eu aveam de muşcat simbolic de trei ori din acelaşi pişcot, însӑ nu ştiu cum se fӑcuse cӑ înţelesesem cӑ va trebui sӑ iau fiecare datӑ unul întreg. Cine poate şti ce a fost în capul meu; faptul cӑ tocmai mӑ însuram nu poate fi invocat în sprijinul pierderii temporare a capacitӑţilor mintale. În aceeaşi logicӑ ar fi trebuit sӑ beau trei pahare întregi de vin, ceea ce ar fi fost o premierӑ pentru mine şi ar fi adus foarte probabil o notӑ extrem de interesantӑ desfӑşurӑrii cununiei. Priveam încurcat în sus spre crucea de deasupra catapetesmei şi chelfӑiam ditamai bucata de pişcot, scoasӑ parcӑ din mӑruntaiele iadului special pentru cununia mea, căci, fiind destul de uscatӑ la exterior şi având o texturӑ cauciucatӑ înӑuntru, nu se dӑdea nimicitӑ cu una, cu douӑ. În tot acest timp, preotul aştepta rӑbdӑtor sӑ fac loc cumva unei guri de vin, pentru ca sӑ poatӑ şi sfinţia sa sӑ își reia slujba. Presupun cӑ era oricum şi el destul de agitat la ideea cӑ va trebui sӑ repete de încӑ douӑ ori aceeaşi operaţiune împreunӑ cu mirele hӑmesit. Ceilalţi participanţi nu vedeau ce se întâmplӑ în faţӑ, dar simţiserӑ, fӑrӑ îndoialӑ, pauza prelungitӑ şi probabil se chinuiau sӑ desluşeascӑ ce anume o fi zis ori făcut ginericӑ de îl tot fixeazӑ preotul din priviri, şi fӑrӑ sӑ scoatӑ o vorbӑ.

Am înghiţit cum am putut mai repede pişcotul, am gustat puţin (puţin!) din vin şi slujba s-a putut sӑvârşi. Iar eu uite aşa am pӑşit întru cӑsnicie, oleacӑ ridiculizat, oleacӑ mai învӑţat şi sӑtul peste poate. De atari produse de patiserie, vreau sӑ spun.

Netotul si piscotul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s