Preţul unui dialog

Dacӑ am fi sinceri cu noi înşine şi am dori, într-o searӑ sӑ zicem, când n-am avea altceva mai bun de fӑcut, sӑ aruncӑm o privire detaşatӑ asupra părerilor şi convingerilor noastre, am vedea cӑ ele plutesc în sinea noastrӑ într-un fel de supӑ amorfӑ. Cӑ în fapt chiar asta sunt, pӑreri oarecare, deşi de cele mai multe ori le pӑstrӑm în viaţa noastrӑ ca esenţe. Existӑ de altfel o modalitate sigurӑ de a lӑsa în încurcӑturӑ o persoanӑ: tot ce trebuie sӑ faci este sӑ o rogi sӑ își justifice cu onestitate propriile opinii. Să o facă ca şi când ar fi cointeresatӑ sӑ înțeleagӑ motivele unei afirmaţii asumate ori al unui principiu de viaţӑ, fie acesta strict personal, declarativ sau de alt fel.

Cauza primӑ a unei convingeri personale apare deseori precum o unealtă frumos lustruitӑ, care a fost lăsată prea mult timp nefolositӑ în cutia cu scule. Primprejur stau mărturie pentru acea unealtӑ multe din lucrurile meşterite cu ajutorul ei. Uneori însă ţi se cere sӑ o scoţi pe ea la ivealӑ, pentru a fi văzută cum trebuie şi de alţii. Numai cӑ, de acum, unealta o afli în mijlocul altora, minore, întâmplătoare sau fӑrӑ sens. Pânӑ şi ţie însuţi ţi-ar fi dificil sӑ o identifici printre cele a căror substanţӑ e firavӑ şi mundanӑ. A prins ceva mâzgӑ pe deasupra, poate a ruginit, poate este ciobitӑ ici-colo. A o scoate la luminӑ presupune o acţiune de tip igienic. Pur şi simplu simţi cӑ nu se cade sӑ te prezinţi astfel în faţa celorlalţi, cu un set de unelte ruginite, dar despre care ai lăsat împresia cӑ sunt impecabile sau măcar neafectate de intemperii. Înseamnă cӑ doreşti sӑ cauţi partea aceea strălucitoare din spatele mâzgii pe care între timp ai rӑtӑcit-o, de nu poate chiar ai ignorat-o dintotdeauna, sӑ afli cea mai nealteratӑ formă a obiectului respectiv, adica esenţa lui clarӑ şi curatӑ, lamura lui. Înseamnӑ sӑ vrei sӑ o lӑmuresti.

A lӑmuri o opinie este echivalent cu a spune cӑ te lӑmureşti pe tine însuţi, cel fӑcut din atâtea pӑreri. Nu cunosc multe modalitӑţi mai bune de a realiza un act de introspecţie decât atunci când exista ajutor din afarӑ, de exemplu atunci când vine dinspre spaţiul riscant al dialogului.

Dar este oare aşa de important sӑ lӑmureşti raţiunile unor opinii proprii? Văzând câți oameni par a funcționa într-un fel de inerţie abulicӑ, ai fi tentat sӑ spui cӑ nu. Se poate, pare-se, trӑi foarte bine şi departe de tine însuţi, se poate trӑi şi făcând alegeri improprii cu sinele (aceleaşi cu ale altora, multe tocmai din dorinţa de „a-ţi afirma personalitatea”), dupӑ cum se poate trӑi inadecvat cu ceea ce ţi se cere sӑ fii. Este posibil a vieţui astfel, aşa este. Dar sunt şi altfel de momente în viaţӑ, care apar rar şi pe care e bine sӑ nu le ratezi. Poţi învӑţa de la alţii ce uluitor de frumoasă pentru viaţa omului este perspectiva altcuiva care, chiar şi în chestiuni oricât de mărunte, pare a te asculta, a te înțelege, a-ţi vorbi deschis şi care îți oferӑ astfel şansa de a te regӑsi. Abia în astfel de clipe se poate naşte impresia, deznӑdejde şi speranţӑ totodată, cӑ în fond este foarte trist sӑ nu ai interlocutor, impresie cu atât mai puternicӑ în preajma gândului cӑ poate altӑdatӑ îl aveai.

Mӑ repet poate, însӑ cred cӑ aici cheia este de a conştientiza acestea, ceea ce presupune un efort mai serios decât pare la prima vedere şi pe care nu fiecare este dispus sӑ îl facӑ.

Într-un dialog bun, din unul şi încă unul se vor umple ambii. Dar, în acelaşi timp, se poate naşte uneori şi altceva, ca şi când din comunicarea ajunsӑ comuniune ar fi ieşit ceva mai mult decât suma simplӑ a celor doi, cu alte cuvinte ceva în afara lor. Ca într-o artӑ abstractӑ în care sensul ultim este contraintuitiv, ori ca într-o aritmeticӑ neîngrӑditӑ, cum este cea a familiei, în care unu plus unu poate da ca rezultat pe doi, însӑ uneori poate fi egal cu trei.

Un bun partener de dialog este în principiu cel ce poate sӑ îți dea (şi de la care ai a lua) alte dimensiuni de gândire sau simţire. Necazul este cӑ nu ai cum sӑ ştii dinainte cine se poate dovedi un interlocutor bun şi cine nu. Totuşi aş spune cӑ, între faptul sigur de a nu avea deloc cu cine sӑ vorbeşti şi riscul de a te procopsi cu un interlocutor prost, este de preferat a doua variantӑ. Ca sfat practic, e bine sӑ accepţi în principiu pe oricine în dialog ca potenţial interlocutor. Te poţi lӑmuri ulterior ce şi cum, dar mӑcar o eventuală respingere poate apӑrea pe fondul unor puneri la încercare şi nu datoritӑ unor criterii arbitrare (înfӑţişare, preferinţe similare). Ori care provin din moduri confuze de a înţelege lumea, din supӑrӑri constante, din frustӑri, negativisme şi alte –isme, al cӑror unic scop este sӑ îți punӑ o perdea în faţa ochilor şi sӑ nu mai vezi lucrurile evidente din jurul tӑu. Interlocutorul nu e neapărat identic cu tine, dar îți poate semӑna, dupӑ cum nu este musai sӑ îţi fie antagonic, ci complementar. Uneori se poate dovedi a fi cu totul surprinzător, şi chiar aşa este în realitate, cӑci o discuţie implicӑ mai mereu o curiozitate şi se poartӑ între acel ceva necunoscut din celӑlalt şi acel ceva necunoscut din tine.

Pretul unui dialog

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Preţul unui dialog&8221;

  1. doar verde 5 Iulie 2016 / 21:04

    Desigur , nu putem fi identici ! Totuşi, anumite momente, le putem percepe în acelaşi mod .
    Şi sunt de acord cu ideea că un dialog bun poate „umple”…

    Apreciat de 1 persoană

    • mutareainplic 5 Iulie 2016 / 23:52

      Da, nu numai că sunt anumite întâlniri care par a te lăsa mai plin decât erai, dar uneori descoperi că aveai de la început în tine mult și habar n-aveai.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s