Întru

Întotdeauna o discuție cu adevӑrat frumoasӑ mi-a adus aminte de rândurile noiciene despre învechitul „întru”. Particula aceasta miraculoasă a limbii române, atât cât îmi este dat sӑ înţeleg, îmi pare a descrie cel mai bine mirӑrile şi metamorfozele întâmplate în câmpul vreunui dialog. În esență, un dialog bun este acela în care cei doi interlocutori sunt atât de deschişi unul faţӑ de altul, încât admit a priori cӑ, de la un moment încolo, ei îl pot parcurge schimbaţi fiind şi rӑmânând totuşi ei înşişi la sfârşitu-i. Este exact lucrul despre care vorbeşte întru.

Dacӑ ai spune de exemplu cӑ „vorbele mele pӑtrund în viaţa ta”, atunci ai vizualiza parcӑ cuvintele tale ieşind din tine ca sӑ pӑtrundӑ în viaţa altuia, cu aşteptarea potenţialӑ de a o schimba într-un fel anume. Pӑrӑsindu-te, vorbele nu îți mai aparţin, devin cumva libere de tine. Prin urmare jocul se poartӑ între cuvintele menite sӑ umble prin lume şi viaţa altuia pe care acestea o vor influenţa poate sau nu. Cel care vorbeşte poate fi simplu martor al acestui act incert şi, mult mai rar şi cu totul incidental, parte activӑ a procesului respectiv.

Pe când dacӑ spui „vorbele mele pӑtrund întru viaţa ta”, e ca şi când şi tu împreunӑ cu cuvintele rostite petreci prin existenţa unui adrisant defel indiferent. Ca vorbitor de limbӑ românӑ poţi simţi cӑ „întru” indicӑ aici o pătrundere continuӑ, un act în perpetuӑ consumare în câmpul vieţii celuilalt, spre deosebire de cazul lui “în” unde acţiunea este clar delimitabilӑ si, de la un punct încolo, impersonalӑ pentru cel care comunicӑ (eu vorbesc, cuvintele mele ajung la altul şi asta e tot). Ori pentru ca relaţia cu celӑlalt Eu sӑ se poatӑ constitui într-un dialog fecund, trebuie a presupune cӑ nu poţi altera viaţa cuiva fӑrӑ a fi la rândul tӑu supus schimbării prin însӑşi imersiunea înfӑptuitӑ în existenţa lui. Sau altfel spus, în primul caz, cel al lui “în”, vorbele se deplaseazӑ de la un emitent la un ascultător, angajându-i pe aceştia pe rând şi, deseori, în mod independent. Pe când în spaţiul deschis de „întru”, emitentul, ascultӑtorul şi cuvintele rostite sunt toţi situaţi în aceleaşi cuante de timp într-o (întru o) singurӑ călătorie, în care coexistӑ ca posibile tot felul de preschimbӑri, prefaceri, presentimente…

Mӑ gândesc ce miraculos trebuie sӑ fie atunci când scrii sub influenţa lui întru. Cӑci dacӑ este mai uşor de imaginat cum te poţi cufunda în frumuseţea câte unui text al altcuiva, mai greu este de închipuit cum ai putea scrie întru cititorul tӑu. Sӑ te aşterni în rânduri ştiind cӑ cineva va citi (cineva anume) şi va înţelege ceva din spiritul tӑu de acum verbalizat şi, în consecinţӑ, sӑ scrii fiind în starea de a cӑuta înţelesuri în necunoscutul altuia, de a te lӑsa schimbat şi în acelaşi timp a fiinţa totuşi ca individual. Sӑ te mişti încrezӑtor într-un câmp de aşteptӑri abia presimţite pentru o vreme ce va sӑ vinӑ. Cum ar fi?!

Intru

Anunțuri

Un gând despre &8222;Întru&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s