Somelierii

O cameră de apartament. În fundal se aude muzică tare în difuzoare. Câțiva comeseni, două-trei familii strânse laolaltă, se reculeg la potrocul de a doua zi. Afară aerul miroase a înserare, înăuntru doar a țigări. Fumate cu înverșunare undeva în apropiere, izul lor pӑtrunde adânc în plӑmânii celor din camera de zi. Discuțiile sunt aprinse. Subiectele se învârt în jurul zilelor de sărbătoare.

Doi dintre bărbați s-au plictisit să mai vorbească pe rând și îi stresează pe ceilalți comunicând în paralel. Amândoi evită salata de boeuf din motive nenumite. Cine sunt ei nu putem şti; sӑ convenim cӑ nesiguranța ne e cauzată de desimea fumului obscur. A asculta ce spune fiecare pare mai interesant, deşi e treabӑ grea în vacarmul general. Dacӑ n-am ști mai bine, am zice că unul din ei se încăpățânează să îl acopere pe celălalt care, ca de obicei, are ceva de spus, o spune şi nu doreşte altceva decât sӑ o spunӑ. Să încercăm să îi urmărim.

– Nu pot să zic că mi-era chiar poftă! Eu abia așteptam să mănânc…

– …cartea de bucate a lui Radu Anton Roman. Ați citit-o? Nu, nimeni? E numai pierderea voastră. Cartea este excepțională! Și nu mă feresc de cuvinte mari, credeți-mă, că eu…

– …de când am văzut salata am zis că nu e acră. Arăta suspect. Am crezut că e adusă de voi. Nu credeam că e aia făcută de mine. Nu că nu îmi place a voastră! E a voastră, nu? Doar că a mea e făcută azi dimineață când…

– …mi-am înfipt mâinile în ea și am luat o rețetă la întâmplare. Care numai rețetă nu era, era o descriere despre cum mănâncă românii salata de roșii cu castraveți. Pe bune, doar datorită acestei lecturi de o pagină și ceva am cumpărat cartea. Fără vreun regret, din prima clipă mi-am zis că…

– …asta nu este culoare de salată. Culorile trebuie să fie aprinse în salatӑ. Să fie roșul roșu, verdele verde și galbenul galben. Nu galben aprins, ci așa, mai gălbui. Albicios, ca maioneza pe care…

– …o mai răsfoiesc uneori de plăcere, sӑ îmi clӑtesc ochii cu ea. M-a fӑcut sӑ realizez că noi, românii, nu ne-am schimbat mai deloc bucătăria de-a lungul timpului. Știați că avem și azi rețete care nu s-au modificat fundamental de douăzeci de generații? Adică de jumătate de mileniu! Chiar și mai mult dacă te gândești la…

– … măsline. Mie îmi plac kalamata, sunt alea gri, mai sărate. Noi românii suntem obișnuiți cu altceva, ӑstora nici nu le-am zice că-s măsline. Uite, d-astea să pui în salata fin’că…

– …noi așa gătim mămăliga de pe vremea dacilor și o mâncăm cu brânză și ceapă, de la ultimul cioban pânӑ la primul academician al naţiei. Nu am făcut-o mereu cu mălai, că ăsta a ajuns în țară târziu. Dar o fӑceam pe vremuri din mei sau din orice altceva puteai lua….

– …de la castraveți. I-am văzut eu, castraveții arătau rău. Aveau o culoare nasoală, verde-deschis opac. Ăștialalți sunt din ăia cumpărați de fi-miu. De când i-am văzut am zis că eu nu aș fi cumpărat…

– …mămăligă, brânză, fasole, porc, tocane, vin, tӑrie, pâine, murături, fierturi de legume – toate ca întotdeauna. Iar acum mâncăm salata de boeuf…

– …și apoi degeaba încerci să ascunzi gustul cu mirodenii. Îi simt când nu au gust de castravete, gustul ăla proaspăt. Iar acum mâncăm salata de boeuf…

– …de te și umflă râsul când te gândești la bieţii unguri. Sunt atât de mândri de ardeiul lor iute, de paprika cum zic ei. Când de fapt bucătăria lor o fi început abia acum mai puțin de două sute de ani odatӑ cu înfierea ardeiului, pânӑ atunci se zice cӑ nici nu ştiau de existenţa lui, deși…

– …castraveții trebuiau să fie proaspeți, normal. Ăia aveau o culoare, așa, moartă. Dacă-ți spun! Nu erau „vii”, pur și simplu…

– …a fost o vreme când mirodeniile valorau greutatea lor în aur. Europa pornea spre Indii acum cinci sute de ani nu după aur, nu după mătăsuri sau sclavi. Ci după piper. Vă dați seama!? Să fii dispus sӑ alergi în jurul lumii după mirodeniile altora, asta în timp ce…

– …orice castravete e mai bun crud și eventual rece, dacӑ-l ţii la frigider. Sunt unii care se vând la borcan. Au tot felul de prostii băgate in ei. Cât de mic e borcanul, tot e plin de chimicale…

– …în Europa, unde se punea sare in mâncare și aia era tot. Ce șoc trebuie să fi fost prima degustare cu piper, șofran şi scorțișoară. Cu cardamom! Când…

– …merg să cumpăr întreb direct: sunt cu zahăr? Mie să îmi zici clar! Sunt buni și ăia cu zahăr. Dar nu pentru salată. Mie dă-mi din ăia sau nu mai îmi da deloc…

În acest punct al discuției o femeie se ridică de pe scaun. Un ghinion teribil a făcut sa fie mal-plasată la distanță egală între cei doi netoți. Cum dumnealor au cam același timbru vocal și au vorbit mai tot timpul, și-a petrecut ultima jumătate de oră încercând să deslușească vreo noimă oarecare din fraze de genul: salatӑ de șofran în maioneză, Dacu Anton Roman mănâncă roșii cu zahăr gălbui, mămăligă ca la mata cu castraveți la borcan, în India paprika are culoarea ungurului. Este sătulă peste poate.

– Vă place salata, băieți?

– Da, da, e gustoasă!

– Foarte bună, mulțumim!

– Atunci, mai lăsați vorba și mâncați. Că e destulă şi singurӑ nu se terminӑ! Cum o terminați p-asta vă mai aduc o caserolă din frigider. Cӑ am fӑcut şi eu ieri dimineaţӑ cu castraveți proaspeţi murați. Dacă vreți, vă mai presar pe ea niște piper, coriandru, anason și ce-oi mai găsi prin dulăpioare. Hai, mâncați, mâncați şi din gurӑ nu mai daţi!

Somelierii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s