Tace şi face

Cineva scria deunӑzi cӑ şi-ar dori sӑ frecventeze cândva un curs despre proverbele românilor. Despre frumuseţea lor simplӑ, despre adâncile şi adâncitele în timp sensuri, despre universalitatea lor. Aş adӑuga totuşi un atribut la acestea, cӑci mi se pare important sӑ ştii la ce te înhami de la început: aş vorbi şi despre totala lor inadecvare la zilele de azi. A unei pӑrţi a lor, cel puţin.

Pentru cӑ, vezi tu, de exemplu azi, spre deosebire de alte timpuri nu demult apuse, ţi se cere sӑ vorbeşti. Sӑ arӑţi vorbind cӑ faci ceva sau cel puţin sӑ arӑţi cӑ vrei sӑ faci (Ce spune Ana de Austria dupӑ o întrevedere cu cardinalul Mazarin, la douӑzeci de ani dupӑ alt cardinal, Richelieu? „Am dispreţuit dragostea unui om care spunea ‚Am fӑcut’ şi am acceptat-o pe cea a unuia care zice ‚Voi face’”. Și care, aş mai menţiona eu, mai era tare guraliv şi prezent la momentul oportun.). Sӑ faci sau nu tot felul de lucruri, dar sӑ ai grijӑ sӑ acoperi mişcarea sau nemişcarea cu vorbe. Sӑ se ştie ce şi cât anume faci, sӑ se afle, sӑ se consemneze. Sӑ fie de domeniul evidenţei. Sӑ sarӑ în ochi, sӑ nu mai existe efortul de a cӑuta urme ale faptelor tale.

„Tace şi face”. Ce atâta „face”? Ce face? Tace, aia face!

Poftim de te luptӑ în aste vremi cu aşa ceva!

O fi devenit perimat un tip de comportament care altӑdatӑ era însӑşi eleganţa discreţiei, nu ştiu. Ce ştiu însӑ este sӑ încropesc un mic îndreptar a ceea ce e de fӑcut pentru a sfârşi prost în viaţӑ. Poţi începe prin a mângâia un om, cam rar cu vorbe, mӑcar pânӑ în clipa în care respingerile sale devin greu de suportat. Poţi sӑ îi laşi complet pe mânӑ cele ale tale ca sӑ nu resimtӑ lipsuri nefireşti şi nici mӑcar pe cele fireşti. Sӑ îi aşezi în cale lucruri şi persoane de care crezi cӑ are nevoie. Sӑ renunţi la unii oameni apropiaţi de dragul lui şi sӑ îi frecventezi pe alţii din acelaşi motiv. Sӑ îi cerţi tu pe cei dragi ca sӑ nu se certe el cu ei. Sӑ te rogi pentru el (pe ascuns, cum altfel?). Sӑ nu îl vorbeşti niciodatӑ de rӑu; absolut niciodatӑ, cu absolut nimeni, în absolut nicio împrejurare. Sӑ îţi placӑ sӑ îl vezi mulţumit şi râzând, fie şi departe de tine. Sӑ te doarӑ inima când suferӑ, la propriu sӑ te doarӑ. Sӑ stai (sӑ fii în apropierea sa, atât) alӑturi de el chiar şi când nu te suportӑ şi nu ştii efectiv ce sӑ îi spui, cӑci nu toţi suntem înzestraţi cu darul vorbirii calde, şi nici cum sӑ îl alinţi, deoarece purtaţi, şi tu şi el, tot felul de tare, de familie eventual. Și în tot acest timp sӑ te mai preocupe continuu iritӑrile tale, faptul cӑ te simţi jignit de câte o atitudine, cӑ înnebuneşti în faţa îndӑrӑtniciei, cӑ îți îngheaţӑ mâinile şi îți tremurӑ picioarele de mâhnire, cӑ ai pe limbӑ acuzaţii nu afecţiune, cӑ îți uiţi propriile vinovӑţii şi ajungi sӑ nu mai vezi bârna din ochiul tӑu, toate acestea sӑ te îngrozeascӑ cӑ le simţi, cӑ se cuibӑresc în inimӑ, cӑ vin şi altele, cӑ afli şi altele şi cӑ trebuie sӑ lupţi cu toate. Știi cӑ trebuie, de dragul lui. De drag.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s