Vremea vremuieşte

Când treci de o anumitӑ vârstӑ, în urmӑ priveşti cu ochi confuzi. Eşti încӑ suspendat între cӑutarea indiferentӑ pe care o aruncai amintirilor acum câțiva ani numai şi resemnarea, seninӑ ori resentimentarӑ, ce va veni peste o vreme. Prin neclarul privirii crezi cӑ distingi ocazii pe care le-ai pierdut iremediabil şi care te macinӑ cumplit. Nu ai încӑ înţelepciunea celui care cunoaşte deşertӑciunea multora din ele, într-atât încât sӑ le lase sӑ curgӑ. Sau sӑ le lase sӑ se vindece de la sine.

Și atunci mai întâi încerci sӑ îți aşezi amintirile în ordine şi sӑ tragi ceva învățăminte din ele. Poate ceva din tonul tӑu, din aşezarea verbului, din muzicalitatea şi ritmul cuvintelor, aratӑ celor în jur cӑ ai ceva de spus şi cӑ o spui cu greutatea celui ce a trӑit destul. Amintirea ta devine pentru ceilalţi povaţӑ, s-a bine-aşezat peste timp, s-a lӑmurit. Limpezitu-s-a. Pe mӑsurӑ ce înaintezi cu gândul prin timpul ce a trecut, vorbele tale se aud din ce în ce mai puţin şi se sting cumva de la sine. Îţi rӑmân alӑturi numai liniştea, numai împӑcarea, numai tristeţea.

Liniştea şi tristeţea acceptӑrii. Vremea a vremuit, le-a sӑvârşit pe ale ei.

Și totuşi, chiar şi în tӑcerea asta… Este cineva care sӑ lase senin în urmӑ pe cele duse? Este cineva dintre noi care sӑ nu simtӑ lӑuntric întreg amarul lumii, în care sӑ nu zbiere dorinţa, sӑ nu râvneascӑ la un „încӑ o datӑ”, o ultimӑ datӑ? În care sӑ nu se ridice vibrând, mai întâi lent, apoi din ce în ce mai sfâşietor, dorul? Cine dintre noi poate pӑrӑsi scene de viaţӑ fӑrӑ sӑ își rupӑ rӑrunchii de atâta regrete rӑcnite? Care sӑ nu se zbatӑ cu aripi cӑrora nu le mai ştie rostul? Și cine se va gӑsi lângӑ noi sӑ ne mângâie durerea, sӑ ne ajute sӑ trecem înapoi Styx-ul? Unde sunt cei care ne iubesc?

Aici sunt, draga mea…

Damien Rice – It takes a lot to know a man

Anunțuri

Un gând despre &8222;Vremea vremuieşte&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s