Cӑlӑtorului îi şade bine cu drumul

Proverbul din titlu m-a intrigat întotdeauna, fӑrӑ sӑ îmi pot explica prea bine de ce. Desigur cӑ în primul rând formularea este una inspiratӑ. Existӑ în ea o tensiune între o aparentӑ stare de astâmpӑr (a şedea) şi o la fel de aparentӑ perpetuӑ mişcare (drumul). Un înţeles al zicalei ar putea spune cӑ, pentru a te putea numi un bun drumeţ, ar fi nevoie sӑ te aşezi cum se cuvine în condiţia ta de cӑlӑtor, sӑ te îmbraci în ea ca într-o hainӑ, singura care îți poate şedea bine de-a lungul drumului. Însӑ cӑlӑtorind cu gândul doar pânӑ în acest punct nu vom înţelege mare lucru. La urma urmei, personajele lui Brӑtescu-Voineşti umblӑ zӑbovind; ce fel de cӑlӑtori sunt aceştia? Care sӑ fie pânӑ la urmӑ „condiţia” unui cӑlӑtor, cum ar trebui sӑ arate ea?

Dupӑ ce parcurgi câteva din ele, marile oraşe central-europene par din perspectiva turistului obişnuit foarte asemӑnӑtoare. Diferenţierile rӑmân sӑ se facӑ în mod subiectiv, în funcţie de gusturi şi modul propriu de a reacţiona la diferiţi stimuli, în special la cel vizual. Ca turist, gӑseşti oarecum firesc sӑ te pregӑteşti din timp pentru ce vei vedea. Pregӑtirea asta are în ea ceva de tip consumer de care nu poţi scӑpa. De obicei, ea se face pe baza unor indicaţii primite dinspre exterior, pe baza unui stereotip care exclude individul ca individual. Apoi, locaţiile de unde ajungi sӑ te informezi nu sunt prea variate. Este vorba, în genere, de aceleaşi puncte de acces special concepute pentru a oferi informaţii, aceleaşi site-uri care conţin experienţele celor de dinaintea ta, de aceleaşi tipuri de pliante sau hӑrţi tematice. Este un mod perfect procustian de a te lӑsa limitat de o experienţӑ vag generalizatӑ, care te va însoţi şi îți va da ritmul vacanţei respective, nelӑsându-ţi prea multe posibilitӑţi de evadare.

Din perspectiva unei cӑlӑtorii lucrurile stau cumva diferit. O cӑlӑtorie se simte mult mai personal, cӑci te aşezi benevol la dispoziţia unei lumi strӑine şi pentru care ai a gӑsi resurse de a te apropia într-un mod individual. De cele mai multe ori, cӑlӑtoria nu are un scop precis, spre deosebire de o vacanţӑ tipicӑ. Tocmai drumul în sine este ceea ce se cautӑ, starea aprioricӑ de a fi în mijlocul unor întrebӑri neformulate (şi uneori neformulabile) şi nevoia de a afla rӑspunsuri. În faţӑ ai un indefinit orizont de aşteptare, te gӑteşti pentru o întâlnire pe care nu ţi-a dat-o nimeni. De aceea şi intri mai uşor în atmosfera locurilor vizitate, astfel încât poţi spune la întâlnirea lor cӑ, mai degrabӑ, le regӑseşti decât cӑ le descoperi.

O bunӑ cӑlӑtorie nu este în mod necesar intersectabilӑ cu puncte turistice celebre. Te poţi hrӑni sufleteşte în zone sӑlbatice la fel de mult şi de bine ca într-un oraş fostӑ capitalӑ de imperiu. Aş spune cӑ plecând din mediul tӑu (ceea ce înseamnӑ în fond cӑ pleci din tine însuţi) cu receptivitatea de a afla, de a simţi şi de a înţelege altceva, mergi cӑtre spaţiul unei îmbogӑţiri sufleteşti greu de egalat cu mijloacele formale ale turistului. Simplul fapt cӑ porneşti cu aceastӑ deschidere de a fi pribeag face ca lucrurile sӑ se întâmple pur şi simplu altfel decât în cazul turistului comun. Cӑlӑtor este cel care acceptӑ cӑ, cutreierând, va ieşi din sine, turist este persoana care rӑmâne mereu ancoratӑ în familiar.

De ceva vreme i-am prins din urmӑ pe occidentali, a cӑror inabilitate de a cӑlӑtori bine, de a pӑrӑsi comoditatea turismului formal, este pe drept cuvânt proverbialӑ. Și totuşi, pânӑ şi ei simt uneori o chemare nenumitӑ de a lӑsa în urmӑ spaţiul lor existenţial şi de a cӑuta a vedea locuri cu culturӑ strӑinӑ ori înstrӑinatӑ. Fac ei oare un drum nostalgic cӑtre ceva presimţit a fi fost pierdut? Nu ştiu, sincer. Dar totuşi îmi pare foarte curios cӑ aceşti oameni pleacӑ din vieţi a-culturale, ne-simbolistice şi eventual anti-sacre, şi se îndreaptӑ din ce în ce mai des spre spaţii ale transcendenţei.

Calatorului ii sade bine cu drumul

Ca turist am fost deseori dezamӑgit de locurile pe care le-am vizitat. Când însӑ am plecat departe sau  primprejur cu mâinile în buzunare şi (mult prea rar din pӑcate) cu ochi de copil, aproape de fiecare datӑ m-am întors cu o amintire şi cu ceva de povestit. Chiar şi din locurile despre care aş fi putut sӑ jur înainte, laolaltӑ cu alţii, cӑ nu au cum sӑ fie altfel decât terne şi insipide; ce mai, adevӑratӑ pierdere de vreme. Și gӑsesc mereu straniu acest fapt, cӑ pregӑtirea amӑnunţitӑ a locurilor musai sӑ fie vizitate se dovedeşte în cele din urmӑ a fi trecӑtoare pentru suflet. Cӑ mai statornicӑ şi mai de folos chiar în sens pragmatic este de cele mai multe ori plimbarea hai-hui.

(va urma)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cӑlӑtorului îi şade bine cu drumul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s