Lesne este a ierta, anevoie a uita

De cele mai multe ori părerile cuiva par cu atât mai ridicole cu cât au mai abitir iz dogmatic. Bănuiesc că la fel se întâmplă și în cazul de față. M-am așezat să scriu câteva gânduri despre modul universal de a privi unul dintre atributele maturizării unui om. Spun universal, deși ar trebui să îmi înțeleg limitele și să pricep că nu am realizat vreo asiduă cercetare transculturală, condiție minim necesară și încă insuficientă de a putea emite vreo opinie cu caracter mai general. Altceva decât rare impresii strânse în timp din firava experiență personală, de prin cărțile unor oameni respectabili sau de oriunde mi-a fost posibil, nu am. În fine, voi trece deocamdată peste această dificultate, cum de altfel am făcut în mai toate textele de aici.

Ce vreau să spun acum sunt doar câteva observații despre iertare. Ascultând glasul, oral sau scris, al diferitelor locuri ale lumii, cineva ar putea recunoaște un șablon în felul de a privi iertarea, care uneori merge până la identitate. Iertarea pare a fi înțeleasă ca fiind o trăsătură strict umană, deoarece se face voind, și, în mod special, specifică actului de maturizare. De ce ar fi implicată maturizarea? Pentru că omul oricărei geografii și al oricăror timpuri a dorit să spună mai ales că iertarea nu trebuie să fie bleagă și lipsită de discernământ, doar o simplă formă de ușurătate a spiritelor slabe. Nu ierți ca să te afli în treabă sau pentru a te dovedi „om bun”. Un om care iartă astfel nu de bunătate dă dovadă, ci de lene mentală, de indolența de a avea un sentiment activ, conștient și responsabil. Cu alte cuvinte, face pe dos decât ceea ce se cere oricărui adult pe lumea aceasta.

Actului de bunătate al unei iertări i se cere deci peste tot să nu fie semn de prostie, printre altele. El are nevoie să fie precedat de înțelegerea a ceea ce se iartă. Însuși acest fapt în aparență simplu presupune asemenea efort încât mulți aleg benevol să-l ignore în majoritatea cazurilor. Și nu e bine, căci nu trebuie iertat fără conștiința cât mai exactă a faptului ori vorbei în cauză.

Apoi, iarăși un lucru convenit mai peste tot în lumea largă: fapta care se iartă trebuie nu numai înțeleasă, ci și fixată cumva în minte. Până la urmă ierți un lucru „rău” care ți s-a făcut ori spus. Dintr-un anumit punct de vedere există în viața ta un scurtcircuit al relației cu altul, o înșelare a unei așteptări pe care ai avut-o față de cineva. Trecând peste ele o dată arăți că dai dovadă de înțelegere sensibilă și multă indulgență. Dacă ești înșelat a doua ori a treia oară se spune că vina este în întregime a ta. De aceea ar trebui ținute minte aceste lucruri, și mai toate culturile lumii spun că acest mod de a trata ce ți se întâmplă, adică învățând și din erorile altora, este singurul lucru bun pe care îl poți face.

A te arăta adult în mijlocul celorlalți este, fără îndoială, un mod sănătos de a trăi bine printre ei. Este un lucru extrem de dificil de făcut, ca mai toate cele ce implică maturizarea. Căci, nu-i așa, cel care are o fire mai indulgentă, mai înțelegătoare și este mai dispus să ierte orice, oricât și oricui, nu ajunge prea departe astӑzi. Sau, dacă totuși iartă, ar face bine să își amintească la nevoie greșeala celuilalt. Mai ales într-o lume ca a noastrӑ pare a fi de datoria ta să te păzești de variile forme ale răului și de posibilitatea ca el să pulseze în viața ta în mod recurent. Ți se cere să recunoști înșelăciunea atunci când ea reapare pentru a arăta că nu ai trăit degeaba. Să fii prin urmare mereu alert, să te păzești de unii sau alții şi să menții o doză bună de neîncredere în relația cu ei. E drept, alegerea aceasta nu vine fără dezavantaje importante. Într-un fel vei trăi în mod continuu în trecut, iar respectivii în acest mod îți vor rămâne sau îți vor deveni străini. Înstrăinarea de ei şi încremenirea în trecut sunt riscuri majore, așa este, dar se pare cӑ nu poți avea chiar totul. Mai important este să nu uiți.

Și totuși am mari dubii cӑ lucrurile stau chiar aşa…

Toate cele de mai sus nu se aplică întregului câmp de existență al omului. Sunt și alte spații ale ființei unde este bine nu numai să ierți absolut, ci și să uiți absolut: de exemplu, în cadrul familiei. Unde altundeva ar părea mai firească ideea că iertarea fără uitare este nulă, că nu este de fapt deloc iertare? Că una fără alta nu înseamnă nimic. Dacă ne menținem observația că a nu uita răul făcut te înstrăinează de făptuitorul său şi nu te lasӑ sӑ trӑieşti prezentul, atunci lucrurile capătă și mai mult sens.

Nicăieri nu poți simți mai puternic în suflet bucuria de a fi într-o situație în care poți ierta total, adică și uitând. Căci, prin firea lucrurilor, între cei apropiați se spun cele mai grele vorbe și se fac cele mai mari greșeli. Și atunci numai printre ai tăi uitarea îmbrățișată laolaltă cu actul iertării îți poate deschide minunata șansă de a-i putea ierta din nou și altădată. Și de a-i putea iubi în toată vremea.

Ținerea de minte a răului nu poate în niciun caz fi pusă lângă cuvintele „te iert”. Amintirea răului care ți s-a făcut și pe care, zice-se, l-ai iertat (dar numai în parte, ori doar până data viitoare!), păstrarea lui continuu în suflet provoacă leziuni, ție și celorlalți, mai puternice decât orice s-a întâmplat inițial. Amândouă – a avea obișnuința de nu uita și a fi într-o familie sau într-o prietenie – pur și simplu nu pot coexista. Este o iluzie să crezi că s-ar putea altfel.

Există ceva cu totul neașteptat într-o iertare însoțită de uitare, o desfătare miraculoasă care inundă sufletele celui ce iartă şi, poate într-o măsurӑ şi mai mare, al celui care este iertat. Ca și când iertarea ar face posibilă înlăturarea demonilor de moment dintre cei doi, dar numai uitarea are darul de a întinde și punți trainice între ei. Și de a (re)crea acel câmp al existenţei înăuntrul cӑreia să ai siguranța că poți încerca multe, poţi risca şi, eventual, greși, acel indefinibil spațiu fără de care relațiile de apropiere nu au cum ființa.

Exemple concrete sunt oriunde în apropierea noastră, la îndemână. Ne amӑgim crezând că noi nu am greșit mult şi greu, nimănui dintre cei apropiați. O facem mai ales în momentele când suferim datoritӑ altora. Toți avem părinți, frați, soți, adică dintre cei cu care suntem înrudiți în sânge sau în duh. Cât de mult le-am putut greși părinților fiecare dintre noi și cât de mult am putut fi iertați, numai ei știu (nu noi; cӑci nu noi suntem mӑsura lucrurilor înfăptuite, bune sau rele). Ne-au iertat uitând de greșelile noastre, sau în orice caz de marea lor majoritate ori de cele grave, și numai procedând astfel iubirea lor pentru noi a putut rămâne intactă.

Iar părinții sunt cei care ne cunosc ca nimeni altcineva pe lumea asta. Uneori când înțelegem că greșim cuiva, mergem către el spășiți și, din dorința de a se trece mai repede peste ce am făcut, mai mistificăm puțin faptele, mai reducem din vorbe din gravitatea actelor săvârșite. Pe părinți ori pe cei din familie nu îi putem înșela că am fost altceva decât ceea ce am fost. Și totuşi ei se lasă în mod neaşteptat amăgiți. Ori numai datorită faptului că oarecând au uitat de noi, adică de faptele noastre trecute, ne iubesc și acum. Iar abia datorită acestei iubiri nu mai suntem nici noi ceea ce am fost.

Lesne este a ierta

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Lesne este a ierta, anevoie a uita&8221;

  1. rudia2014 25 Iulie 2016 / 9:02

    ierți…pentru tine, nu pentru celălalt… Iertarea ți-aduce ție liniște, nu lui/ei (deși…eu am simțit pe pielea mea ce înseamnă să te ierte cineva…e ca un fel de…eliberare! îmi imaginez cât de mult bine i-a făcut acelei persoane).
    A uita…e relativ. Dacă am iertat, nu mă mai gândesc obsesiv la ce s-a întâplat, nu îmi mai revine în visuri noaptea, nu mă mai ănflăcărez când mă gândesc. Așadar, am uitat, în sensul în care nu mai face parte din preocupările mele… Pe de altă parte, experiența va rămâne undeva (sper!) suficient de bine impregnată, cât să nu mai fac o asemenea greșeală altă dată.
    Just a thought! 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • mutareainplic 25 Iulie 2016 / 10:39

      Bine ai venit, Rudia.
      Subiectul este foarte sensibil pentru multi dintre noi, deoarece in viata ne găsim pe rând de o parte si de alta a iertarii. Nici eu nu cred ca suntem capabili de a uita definitiv, dar putem uita in sensul pomenit de tine, de a încerca sa trecem peste. Ne e mai usor cand ne dam seama ca faptele si vorbele unui om sunt legate intre ele si ca avem ce pune in balanță. De o parte greșelile celuilalt, de cealaltă lucrurile sale bune – plus greselile noastre. Atunci sa vedem cum se inclina talerele.

      Apreciat de 1 persoană

      • rudia2014 25 Iulie 2016 / 18:16

        Asta dacă am avea toți și tot timpul capacitatea sau răndarea de a compara talerele…:-)
        Cred, însă, că până nu te afli în ambele tabere, nu poți înțelege cu adevărat semnificația acestor lucruri…

        Apreciază

        • mutareainplic 25 Iulie 2016 / 20:42

          E o problemă în sine faptul că nu vrem să înțelegem, înainte de a dori să pătrundem semnificația celor ce ni se întâmplă. Îți dai seama, cineva să ne greșească, iar noi să ne gândim la ”finețuri” de genul: cine știe de ce a procedat astfel, ce-ar fi să privim întâmplarea în contextul ei, să be uităm la omul întreg și nu câte o faptă a lui, să fim mai îngăduitori cu slaba fire umană. Plus să ne gândim la ce prostii, cu adevărat prostii, înfăptuim noi înșine. Cum să ne gândim la așa ceva? Chiar în acele momente, când suntem furioși pe celălalt?!

          Îți mulțumesc pentru răbdarea de a comenta subiectul. Sper să îți fie, pe cât posibil, departe…

          Apreciază

          • rudia2014 25 Iulie 2016 / 20:56

            nu ne gândim la nimic. Cum zici, când suntem stăpâniși de furie, nu vedem decât partea noastră de dreptate. Sau poate nici nu există altă parte.
            Oricum, experiența te învață. Te schimbă, te face să vezi lucrurile altfel.

            Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s