Fișă de lectură

Din categoria temelor de vacanță pe care le-a primit mândra de-a lungul timpului, cele de la limba română din ultima vreme se detașeazӑ cu uşurinţӑ prin inadecvarea lor. Mă refer atât la subiectele propriu-zise, cât și la cantitatea lor. Nu sunt conspiraționist de fel, dar mai cӑ mi-o imaginez pe profesoara în chestiune privind, aşa, îndelung la fii-mea, inventariind un set de calitӑţi personale, de nevoi curente şi viitoare, și alegând cu obstinație opusul a ceea ce vede. Cӑ altfel nu reuşesc sӑ îmi explic.

Tema actuală de vacanţӑ este de a pregăti până la începutul şcolii un set de fişe de lecturӑ. Spus altfel nu pare a fi aşa mare brânză. E un număr oarecare de fişe, au învățat la școală cum se fac (nimeni nu își imagineazӑ cӑ ar putea primi aiurea o atare temӑ), și apoi las’ cӑ e bine sӑ mai și citească copiii, nu sӑ stea tot timpul cu ochii în telefon și tabletă. D-aia e vacanță. Și gata, problema și rezolvarea au fost expediate undeva într-un neant indiferent, din care avem a arunca afarӑ bucuria descătușării copilului în vacanță, precum și a noastră de altfel.

Ca o parantezӑ, majoritatea oamenilor are un mod anume de a vorbi despre şcoalӑ. În exprimarea directӑ dumnealor preferă să dea indicaţii („Sӑ scrii! Sӑ citeşti! Sӑ-ți faci tema!”), iar în discuţii să folosească adresӑrile impersonale („Sӑ li se dea teme! Sӑ se ocupe!”). Printre ei sunt puțini cei care se ocupă în mod constant de propriul copil și o fac și bine. De aceea poate vӑd preocuparea ca fiind totuna cu implicarea umӑr la umӑr. Cele câteva minute de indicații neangajante direct, suplinesc în mintea lor timpul aspru și adânc în care au a uita de propria persoanӑ fiind alături de copil, în felul, deseori teribil de incomod, în care îi este de folos acestuia. Se vede treaba cӑ niciunul din ei nu a fӑcut oarecând fişa de lecturӑ a lui Moş Ion Roatӑ.

Revenind, nu numai diavolul se aflӑ în amănunte, uneori și adevărul o face. Unor astfel de persoane, încluzând aici și profesoara respectivă, le-aș spune că n-au idee la ce treabӑ dificilӑ înhӑmӑm copilul. Da, îl înhӑmӑm; n-am folosit întâmplător acest cuvânt. Nu sunt doar niște fişe, ci sosesc într-un număr înfiorӑtor de mare. Nu sunt la alegere, ci, cu tot respectul pentru autorii respectivi, selectate din texte puţin potrivite vârstei și contextelor cotidiene, asta dacӑ le-am compara cu altele posibile. Nu existӑ un model recognoscibil al fişei de lecturӑ; nu numai cӑ diferă pentru diverse genuri (epic, liric etc), dar practic tu, profan al fineţurilor materiei, nu le poţi afla prin caiete o formalizare oarecare. Dacă totuşi doreşti sӑ cauţi, afli cӑ formalizarea este strict în structurӑ: autor, editura, anul apariţiei, număr de pagini, număr de strofe și de versuri, tipul rimei, paşii ideilor principale etc, toate identificate, culmea, în mod expres ca fiind neesențiale pentru a arӑta cӑ ai citit şi înţeles textul. Situația este în aşa fel încât copilul, aflat în vacanţӑ dar desconspirat ca rӑmânând perpetuu elev, priveşte perplex cerinţa fӑrӑ a pricepe ce a făcut de este, pare-se, atât de pedepsit.

Ce pot să fac eu, ca părinte? Practic, nu am cu cine discuta măcar vreo soluţie, cӑ de schimbare nu poate fi vorba. Nu am nici cui sӑ mă descarc. Mӑcar sӑ bălăcăresc sistemul alӑturi de cineva, sӑ mӑ defulez puţin înainte de a mӑ apuca de treabӑ. Aşa cӑ mӑ aşez lângă ea și încerc sӑ o ajut cum mă pricep mai bine. Eventual sӑ îi fac lucrurile interesante, de o fi posibil, sӑ îi povestesc ceva anecdotic legat de temӑ, neapărat sӑ îi dau un ritm în căutări și înţelegeri sau să nu i-l fragmentez atunci când pare a-l avea. Astfel am procedat de-a lungul timpului indiferent cӑ a fost vorba de limba română, matematicӑ, muzicӑ, geografie, istorie, religie, biologie, englezӑ, germanӑ și multe alte materii la care am lucrat împreună (cine râde de cultura generalӑ nu ştie ce spune). Învățăm, povestim și râdem – și facem astea amândoi, fiecare în parte.

Pastelurile lui Alecsandri. Nu-i vorbӑ, sunt frumușele, limba e plăcută, atmosfera așijderea. Dar zece fişe de lecturӑ, în condițiile în care ne așteaptă alți autori, fiecare cu fișele lui separat?! Toate cu descrierea sensurilor (în mod concis!), cu extragerea de epitete, personificӑri, comparaţii, repetiţii, metafore și imagini artistice (vizuale, auditive, olfactive şi alte -tive), și cu impresii la final! Iar eu vreau sӑ fie impresiile ei personale, este singura condiţie pe care o impun mie şi ei. Spune-mi, Maria, ce ai înțeles tu? Ce ți-a plӑcut mai mult? Cum te-ai simţit citind? Ce zici de cutare personaj? Ți-aduci aminte cӑ am vӑzut și noi un apus ca acela? Mai ştii cum e lacul dimineaţa, cum se ridicӑ aburi din el? Crezi cӑ este similar, ți se pare ceva diferit? Tu ce îți aduci aminte?

Ori, dacă scopul meu acesta este, ca ea sӑ citeascӑ totuşi cu atenţie, sӑ caute a afla ceva interesant și sӑ înveţe a exprima ce simte, atunci apucӑ-te, dragӑ tatӑ, și citește mai întâi tu pastelurile, toate pastelurile, ca sӑ reuşiţi apoi împreunӑ sӑ alegeţi pe cele mai potrivite pentru ea, dar sӑ fie ca și când a ales singurӑ.

Perseverenţa dă roade întotdeauna, căci așa descoperim “Vânătorul”, unde se descrie o dimineață pe care o trăiește un vânător plecat din vreme la ale sale. Natura este veselă și sprințară, soarele, câmpia, valurile de aer toate blânde, și răcoarea dimineții, și florile, și pâraiele cristaline. De atâta frumusețe în jur se molipsește și personajul, care, plin de mulțumire, adastă la umbra unui plop. Ceea ce este neașteptat în poezie e că orice este omul acesta, numai vânător nu. Natura l-a îmblânzit complet, l-a dezvrăjit. Într-atât încât animalele se apropie cu curaj de el, ba chiar râd de arma lui. Sfârșim fișa prin a-i vorbi eu despre dezvrăjirea lucrurilor, numai puțin cât să priceapă ce înseamnă și să o recunoască când se va mai întâlni cu ea.

Sau “Cucoarele”, păsările care se întorc din țările calde. Vin din locuri minunate unde ar mai fi putut să întârzie peste an, din Africa Nilului și a marelui Pustiu, din India exotică cu jungle pline de animale, din Cașemir și Ceylan. Și totuşi ele se întorc, iar, atunci când ajung, sunt fericite. Cât ne-am chinuit să găsim metaforele prin celelalte versuri, ori iată, iubita, cum poezia asta este ea însăși o metaforă a călătorului. Nu îmi povesteai cum abia așteptai să pleci în vreo tabără, cum te apuca dorul de casă în prima zi indiferent unde te aflai, cum uitai apoi de el fiind cu prietenii și descoperind locurile de acolo și cât de bucuroasă te trezeai iarăși când ajungeai înapoi acasă? Nu îți povesteam și eu exact aceleași lucruri din copilăria mea? Suntem niște cucoare amândoi, iubita.

Mă disperă uneori felul în care lăsăm școala să ne acapareze viețile, a ei și ale noastre. Fișe de lectură, culegeri întregi de exerciții, geografii și geologii, mișcările scoarței, biologia frunzei plantei, anii războaielor peloponesiace, intensitatea sunetului în terță și cuartă, rima împerecheată, terminațiile verbelor neregulate, der-die-das-uri la diferite cazuri, materiale de pregătit, teme peste teme, referate peste referate, formӑ multӑ şi puţinӑ folosinţӑ. Iar eu mă încăpățânez să îi fac viața cât mai ușoară printre constrângerile nefirești care însoțesc toate acestea. Și să o ajut să învețe ceea ce cred eu (atât cât îmi este dat spre a discerne) că este esențial, frumos și util.

Ce altceva pot să fac eu, ca părinte?!

Fisa de lectura

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Fișă de lectură&8221;

  1. doar verde 10 August 2016 / 15:42

    Din fericire, Maria are alături părinți care o susțin ! (să ni-i imaginăm pe ceilalți…)
    Nu am idee cât va continua nebunia din sistemul de învățământ. Profesoara în cauză, probabil, este adepta cantității !

    Apreciază

    • mutareainplic 10 August 2016 / 16:16

      Are nu numai părinți, ci chiar și pe unii dintre profesori. Majoritatea însă caută să atingă un ritm care mi se pare nefiresc (ăsta este cuvântul: nefiresc). De aceea și apare la copii un fenomen de rezistență la atâta presiune, nu mai spun că aceasta nu se oprește nici măcar pe perioada vacanței. Eu vreau să crească în viață fiind mereu deschisă să învețe și am peste tot – în școală, în unii profesori, în unii părinți, în societate, evident și în ea uneori – numai piedici și foarte puțin ajutor. Este teribil de frustrant.

      Apreciază

  2. doar verde 10 August 2016 / 16:46

    Dacă mă gândesc acum la „Profesor de Eminescu”, nu mai am nimic de adăugat !
    Din păcate, sunt glasuri care apreciază asemenea comportament „vaaaai, ce bine ca le-ați dat de lucru ….”
    Dar …puteți să îi dedicați doamnei un un portret de-al lui Alecsandri „Portret dedicat doamnei X..Y..Z..” 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s