Mâna întinsă ce te povestește

Întregul spațiu a devenit un furnicar supradimensionat. Duminica târzie și apatică este pe fețele multora, altfel nu se aflӑ nicăieri loc de odihnă. Departe de haosul la care te-ai aștepta de la acel du-te vino asfixiant, massa se deplasează totuși într-o oarecare orânduială, convergând către anumite puncte numai. Unul dintre ele este o scenă unde o editură anume organizează o lansare de carte cu autor.

Nu numai autorul, celebru de altfel, este prezent, ci și alte personalități cel puţin la fel de cunoscute. Profesori, scriitori, eseiști sau filosofi își dau întâlnire spre lauda ultimului și celui mai reușit mega-roman al autorului. Acesta, vӑdit intimidat, stă așezat pe un scăunel în spatele vorbitorilor, de unde urmărește stingher desfășurarea de forțe de pe scenă și din fața ei.

Plimbându-mă cosmopolit și pe la alte standuri, descopăr la întoarcere că nu mai este loc pentru mine nicăieri în tribuna improvizată. Aș rămâne mai mult pentru vorbitori decât pentru autor cu ale cărui scrieri nu prea mă împac. Este de vină, sunt aproape sigur, felul meu de a citi. Nu știu să îmi explic cum de pot parcurge mai multe cuvinte dintr-odată în pagină, uneori chiar rânduri întregi, ceea ce face ca cititul să fie foarte rapid, cu riscul de a deveni superficial uneori. Oare o fi bine că Maria mă moștenește? Cu acest gând în minte, găsesc cu mare noroc un loc pieziș într-una din lateralele scenei, în spatele a vreo trei rânduri de oameni. Este mai mult decât am sperat.

Din postura aceasta asimptotică, privesc câteva minute profilurile celor de la microfon. Sunt nevoit să mă balansez în permanență pentru a străbate printre capete străine. Nu-mi place să mă înghesui, așa că las o mică distanță, poate de un metru, între mine și persoana din fața mea. Este o femeie la a doua tinerețe din câte îmi pot da seama, îmbrăcată într-o rochie cu model floral, dacă îmi aduc aminte bine, iar de brațul îndoit atârnă pe lângă corp o geantă colorată. Felul anume în care îi este postura îmi sugerează, cum să spun, o doamnă. Îmi aduce aminte de cineva, dar deocamdată nu-mi dau seama de cine.

Poate oboseala să fie de vină, însă nu mă pot concentra îndeajuns la vorbitori și ochii mei se mișcă pretutindeni. Așa se face că observ cum, în mai multe rânduri chiar, diferite persoane se apropie de doamna din fața mea și intră în vorbă cu ea. Asa, pe nepusă masă; pe mine m-ar irita să fi fost în locul ei. Unii îi întind câte o carte, care nu pare a fi mereu aceeași, iar ea o semnează cu dedicație. Totul se face în deplină discreție, iar eu nu sunt mai lămurit cine este dumneaei.

Mai trece ceva timp și alături apare o femeie mică de statură împreunӑ cu doi copii, un băiat și o fată. Băiatul are vreo opt ani și mușcă cuminte dintr-un fruct. Fata aș spune că are cel puțin cincisprezece ani. Sărmana de ea are un handicap psihic vizibil. Nu stă locului o clipă și tot trage de maică-sa. Aceasta îi lasă câte o mână pentru a o liniști și evită cu efort și cu îndelung exersată abilitate strânsorile nefirești ale degetelor fiicei sale, care, de la distanță, par că ar putea rupe falangele oricui.

Eu mai ca m-aș da un pas în spate, nedorind să îi devin în vreun fel interesant fetei. Nu înseamnă că nu mă încearcă o milă adâncă pentru situația fetei (uneori chiar mă simt bine cu mine însumi de milele de care sunt capabil), doar că o să păstrez ca de obicei distanța.

Ea în schimb se scoate pe sine din pacea interioară greu încercată de cei din jur și, la prima ocazie ivită, se oferă să îi țină mamei o pungă pentru ca aceasta să aranjeze un obiect vestimentar al fetei. Fata o privește lung și îi întinde ceva, nu reușesc să văd ce anume. Apoi îi apucă palma în mâinile ei febrile și i-o frământă câteva clipe cu degetele. Aceste degete mă sperie în primul rând, cleștii aceștia care devin diformi în mișcarea lor haotică, căutând în permanență ceva de sfărâmat. Doamna nu pare defel temătoare, sau nu o arată, și discută pe un ton încet cu mama fetei în tot acest timp. Mâinile fetei nu șovăie prea mult și pornesc a căuta înfrigurate încheietura, se preling de-a lungul brațului, pipăie ori se înfig în carne. Ajunse aproape de umăr, corpul nefericitei se răsucește, se lipește cu spatele de doamna și îi aduce brațul la pieptul ei închizând în același timp ochii. Sunt cum nu se poate mai uimit de postura atât de caldă pe care o văd (atât de maternă), căci mă așteptasem la cu totul altceva, la un mic dezastru mai precis. Când colo, acum pare că doamna o strânge la piept pe biata fată și, dacă nu mă înșeală ochii, aș putea jura că chiar o face.

Îmbrățișarea durează o vreme până când fata decide să treacă iarăși la maică-sa. Răsuflu în primul rând eu ușurat, dintr-o solidaritate stranie cu doamna. Se întâmplase de fapt că mama scosese din pungă cartea scriitorului de pe scenă, iar atenția fetei fusese atrasă de masivitatea obiectului nou ivit. Mama încearcă să ferească volumul de mâinile fetei și să îi dea altceva de lucru. Eu deja nu le mai urmăresc prea interesat de când totul a părut că se sfârșește cu bine.

Atunci doamna se apleacă către ele, cuprinde mâinile fetei cu blândețe (iar degetele pornesc din nou rășchirate să caute, să apuce, să frământe, să frângă) și îi spune ceva mamei la ureche. Fața femeii se înseninează, prima dată de când am văzut-o. Iar imaginea ei de acum îmi pare și mai frumoasă decât îmbrățișarea de adineaori. Mama întinde cartea doamnei, radiind toată numai zâmbete. Doamna ia cartea, își face loc cu fermitate prin înghesuiala din jur, urcă neșovăind pe scenă și se îndreaptă către autorul care încă așteaptă în plan secund. Când o vede, acesta se ridică ca împins de arc, ascultă încovoiat rugămintea ei, apoi ia un pix, deschide cartea la prima pagină…

Iar eu nu pot pricepe, nu pot sӑ înțeleg nicicum de unde senzaţia aceasta care mi se aşazӑ, grea, pe piept.

*

Update
Dupӑ ce am citit acest articol pe contributors, m-am întrebat dacӑ nu cumva doamna respectivӑ era chiar Ioana Nicolaie, soţia autorului.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Mâna întinsă ce te povestește&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s