Poveste din vis

Fusese oarecând o firicică numai.

Ce amintire veche… Cum stătea ea pe atunci cu ochii strânși, neîndrăznind să îi deschidă încă! Singură nu era; în preajmă simțea apropierea altora mai vioi decât ea, sub ale căror atingeri tresărea când și când. Uneori câte un intrus o străbătea cu pași mici și repezi, gâdilându-o și chiar făcându-o să se încovoaie de râs. Când se lăsa legănată de aerul alene din jur zâmbea. Deseori îi era frig, căci pământul pentru ea era întotdeauna neprimitor de rece. Trupul său firav se încălzea numai dinspre înalt. În prezența căldurii se simțea minunat și atunci îi venea să își ridice capul cât mai sus, să se întindă către ceea ce nu știa încă cum să denumească. Timpul său era senzorial numai.

*

În clipa în care a deschis prima dată ochii aproape a orbit de fericire. În acele momente îi era atât de cald și de bine încât dorise neapărat să cunoască de unde vin toate acestea. Veneau de sus – și descoperirea o uimise, de parcă tocmai înțelegea ceva cu totul nou și neașteptat. Aruncase apoi o privire în jurul său înspre mulțimea de confrați, care la rândul lor scrutau împrejurimile cu ochii larg deschiși. Mulți îi împărtășeau uimirea și bucuria. Erau printre ei și din cei morocănoși care se închideau în fața luminii, dar ea nu îi vedea pe aceștia. Era fascinatӑ de aerul plin de puf jucӑuş, de culorile nemaipomenite, de miresme şi de strӑluciri neaşteptate. Ceilalţi o priveau la rândul lor, iar ei i se părea că vede în expresiile lor aceleași gânduri și senzații. Bucuria aceasta împărtășită o făcea mai mult să își dorească a se înălța cât mai sus și, dacă pot spune așa, simțea cum crește sub ochii tuturor, alături de fiecare din ei.

*

Lumea ei fusese de atunci numai în locul unde văzuse lumina soarelui. Într-o zi venise acel gând, pregătit parcă anume pentru ea. Cei care privesc cu detașare, se trezesc după un timp că, doar ei, au rӑmas țintuiți în loc și în timp. Iar ea aceasta anume făcea în toate zilele vieții sale, în momentele, defel dese, când avea ochii deschiși: observa viața din jurul ei și pe cei care o umpleau. Nu putea face alt lucru, ori, cine știe, poate încă nu aflase cum. Viaţa îi părea fiind într-o continuă mișcare, un du-te vino al celor preocupați, al celor care veneau de undeva și aveau de mers în altă parte. Cei care aveau treburi de făcut și care erau mereu grăbiți, mereu pe fugă. Și păreau astfel că au un rost al lor. Oare ea avea vreun rost al ei? Daca mișcarea neostoită a celorlalți avea un sens și o direcție, pentru a-ți găsi propriul sens oare nu cumva era neapărată nevoie să te miști? Oare ea, atunci când se apleca în vânt sau se înălța spre luminӑ, putea spune că mișca ori că urma o mișcare?

*

Da, demult, tare demult, fusese un firicel numai. Iar acum, iată, sfârșea înghesuită printre străini. Nimic din cele din jur nu îi era familiar, nici aerul fad, nici lipsa luminii și a căldurii, iar de pământ, fie el și rece, de care să se sprijine nu putea fi vorba. De câte ori nu dorise să se întindă și să se dezmorțească câtuși de puțin, dar locul acesta, ultimul ei loc, era strâmt și nu avea unde. Își petrecea vremea oftând cu ochii închiși, pe care cu greu îi mai întredeschidea din când în când. Stătea cocârjată așa cum se nimerise de la început în grămada cu alții ca ea, smulși fiecare din ei de prin viețile lor și înfipți în apa sălcie din vas. Nu mai aștepta nimic. Timpul ei, al tuturor, trecea rostogolindu-se.

O adiere întâmplătoare o înfioră. În infinitezimalul acelei clipe năvăliră asupra ei amintirile unor simțiri din alte vremi. Și nu își dori decât să își deschidă ochii cu orice preț, să se întindă către izvorul acelei călduri efemere și văzând-l, de-o fi posibil, să îl țină cumva pe loc. Cu ultime puteri abia miji ochii, privi avidă și zări un chip care adulmeca cu ochii închiși. În răsuflarea caldă, în nările tremurânde și în chipul acela transfigurat își regăsi propria frumusețe. Își spuse sieși, atunci, pe loc, fără să se oprească cumva a se îndoi, că aflase în sfârșit de ce venise pe lume.

poveste-din-vis

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Poveste din vis&8221;

  1. doar verde 14 Septembrie 2016 / 14:07

    Imi este atât de dragă!
    Citind rândurile acestea(de două ori,de drag),mi-am imaginat că ea ți-a povestit toate aceste lucruri,doar pentru ca eu să le pot şti mai clar!
    Promit să le iubesc şi mai mult!
    (Este a doua oară azi , când „ea” îmi iese în cale !)

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mama Aluniţă 14 Septembrie 2016 / 18:46

    Genul de povesti crude, in care autorul urmareste, cu sadism, sa franga inima cititorilor sai. Eu si-asa sunt bleaga, empatica si animista, doar povestea asta imi mai lipsea sa bazai acum! Bineeeee… Am si eu cateva triste rau, scrise mai demult, pe care inca nu ma hotarasem sa le pun pe blog, dar acum o s-o fac! Stai sa vezi cum e cu puii de melci si batranii cu ochi de copii! :-p

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s