Scurtӑ istorie repovestitӑ

Douӑzeci de copii însoţiţi de învățătoare şi de o parte din pӑrinți, plimbându-se la amiază pe strӑzi lӑturalnice, nu au cum sӑ nu atragӑ atenţia. Chiar dacӑ strӑzile sunt pustii la acea orӑ, cӑci este zi de weekend – sau poate tocmai din acest motiv.

Este atât de plӑcut afarӑ, se simte o aşa moleşealӑ în trupuri şi gânduri! De te întrebi cum de nu stau copii aceştia fiecare pe la casele lor, în loc sӑ se preumble pe la amiezi cu şcoala printre betoane. Și nu mӑ îndoiesc cӑ o parte din ei chiar aşa au gândit la începutul zilei, doar cӑ acum nu o mai fac. Sӑ fie simplul act al plimbӑrii împrejur care îi înveseleşte, ori  întâlnirea în cadru informal cu colegii? Se poate. Dupӑ cum este posibil ca motivul sӑ fie doar devotamentul învӑţӑtoarei lor, pentru care ideea de a le vorbi despre mica istorie a cartierului în care trӑiesc şi merg la şcoalӑ mai trebuie întӑritӑ şi de niscaiva practicӑ. Aşa, ca sӑ nu treacӑ învӑţӑtura pe lângӑ ei. Sӑ nu audӑ copiii vorbindu-se despre simple virtualitӑţi, ci sӑ își vadӑ cartierul cu ochii lor, sӑ ia la pas mӑrunt locurile şi chiar sӑ atingӑ natura la propriu, chiar dacӑ unele din acestea s-au mai disipat în timp şi mai respirӑ doar prin amintiri.

Merg deci împreunӑ în grup haotic organizat pe cât se poate. Din loc în loc se opresc în dreptul vreunei case şi aflӑ când a fost construitӑ şi cine a locuit-o. Pornesc apoi de-a lungul vreunei strӑzi care strӑbate locurile unor foste bӑlţi, din amintirea cӑrora au mai rӑmas doar o mânӑ de sӑlcii bӑtrâne şi împrӑştiate care-ncotro. Mai încolo se opresc din nou, învățătoarea le mai spune o altӑ poveste şi copiii o ascultӑ, iar pӑrinţii laolaltӑ cu ei. Apoi o iau iarӑşi din loc.

Micile întâmplӑri ale locului se lasӑ descoperite cu greu, cӑci sunt fiinţe sfioase, retrase din calea tumultului unor vremi de care nu mai aparţin. Însӑ printre copii nu se mai simte mare lucru din apatia zilei de varӑ, ci numai curiozitate tonicӑ şi veselie.

La un colţ de stradӑ doi câini își fac apariţia din grӑdina unui bloc şi se îndreaptӑ direct spre grupul gӑlӑgios, atraşi de copii ca moliile de luminӑ. Printre cei mici se produce oarecare rumoare, cӑci nimeni nu ştie cu ce gânduri se apropie patrupedele. Doamna învӑţӑtoare îi linişteşte însӑ:

– Nu vӑ fie teamӑ copii, mie îmi par nişte cӑţei cuminţi. De fapt, spune uşor surprinsӑ atunci când îi priveşte mai atent, sunt convinsӑ cӑ nu avem de ce ne teme. Știți voi ai cui sunt câinii aceştia? Sunt ai Mariei! Ea îi îngrijeşte şi le dӑ de mâncare şi se joacӑ toatӑ ziua cu ei. Maria, care… ia staţi puţin, cred cӑ şi ştiu unde locuieşte…, şi priveşte hotӑrâtӑ spre nişte ferestre. Da, uitaţi-vӑ acolo! zice deodatӑ. Uitaţi-o pe Maria la geam, acolo! Copii, faceţi-i cu mâna Mariei!

Și uite aşa, într-o zi banalӑ de varӑ, Maria a stat la geam ca sӑ zâmbeascӑ frumos şi sӑ facӑ cu mâna unei armate de copii cam de vârsta ei, care, deşi o vedeau pentru prima oarӑ sau cam aşa ceva, au salutat-o şi au strigat-o pe nume din mijlocul strӑzii (şi ce-au mai strigat!). Nu a fost ceva comod pentru ea, dar presupun cӑ trebuie sӑ plӑteşti cumva pentru însemnӑtatea de a fi parte din istoria unor locuri.

scurta-istorie-repovestita

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s