Să moară…!

Dimineţile de toamnӑ ale oraşului pot fi foarte depresive uneori. Se spune cӑ natura își ia întotdeauna partea ei atunci când se insinueazӑ în spaţii făcute de om. În egalӑ mӑsurӑ se întâmplӑ şi invers. Numai într-un oraş poţi vedea mai bine cât de acaparatoare, cât de cu adevărat gri şi apӑsӑtoare poate deveni atmosfera naturii întomnite dacӑ este atinsӑ de faptele omului. Pe un fond ubicuu de beton, mizerie şi hӑrmӑlaie, multicolorul frunzei pare la fel de urât şi de inoportun.

O fi şi firea mea de vinӑ, dar chiar nu vӑd ce ar putea sӑ mӑ înveseleascӑ acum.

– Ce…?

Lângӑ mine o doamnӑ trecutӑ de prima tinereţe vorbeşte la telefon. Este mai micӑ de înălțime decât mine cu un cap, dar latӑ în umeri, pieptoasӑ, cu privire şi voce sigure. Practic definiţia volubilitӑţii. Numai cӑ se pare cӑ şi-a gӑsit naşul.

– Moni, aşteaptӑ… Moni…!

Moni însӑ nu o aşteaptӑ deloc, ci o surclaseazӑ verbal în mod evident. În schimb mӑ aştept eu sӑ o vӑd fie explodând, fie închizând pur şi simplu telefonul. Dar nu, ea tot încearcӑ sӑ reintre în discuţie.

– Moni, dar ce… Adicӑ… Stai aşa…

O înteleg perfect pe sӑraca femeie; de câte ori nu am trecut şi eu de-a lungul timpului prin aşa ceva. Da, cred cӑ va sucomba în curând şi va închide telefonul. Eu asta aş face.

– Moni… Să moară…

Ei, uite cӑ asta nu prevӑzusem! Explozia mitocӑniei era ultimul lucru la care sӑ mă aştept. Privind-o mai atent îmi spun cӑ ar putea fi destule semne sub stratul de respectabilitate de la prima vedere (nu, nu mӑ învӑţ minte niciodată).

– Sӑ moa-ră… Mo-ni, sӑ moa-rӑ…

Și ce apӑsat pronunţӑ cuvintele! Este dezgustӑtor sӑ auzi un asemenea limbaj ieşit din gura unei femei, extrem de dezgustӑtor şi de iritant. Mӑi, te afli în public, înconjuratӑ poate de vreun copil sau, mai rӑu, de vreun cunoscut, ai o tonalitate a vocii aproape caldӑ, pari cât de cât îngrijitӑ, ceea ce sugereazӑ o minimӑ preocupare pentru propria persoanӑ – şi tu ce faci? La primii nervi le arunci pe toate pe apa sâmbetei şi te instalezi în mijlocul unui vocabular imposibil de calificat. Auzi, sӑ moarӑ…

– …sӑ moarӑ capra vecinului Moni îți jur cӑ asta era atitudinea lui dincolo de prestanţa cu care se înconjura chiar fiind absolut sincerӑ nu cred cӑ a fost greşitӑ percepţia mea deloc nu cred de altfel recunoaşte cӑ şi tu te-ai gândit la fel n’est ce pas…?

sa-moara-capra-vecinului

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Să moară…!&8221;

          • Mama Aluniţă 15 Noiembrie 2016 / 13:40

            Un pic sexista vorba asta… Din aceeasi familie cu „femeile e si ei oameni”, nu-i asa? :-))))

            Apreciază

            • mutareainplic 15 Noiembrie 2016 / 13:51

              Era una și mai și, ceva cu diferența dintre om și femeie :).
              Da, suntem de plâns când vorbim așa.

              Apreciază

            • Mama Aluniţă 15 Noiembrie 2016 / 13:55

              Nu stiu expresia. Poate fi scrisa aici?
              Eu cred in diferentele dintre sexe, ca nu mai am douazeci de ani, sa fiu feminista aiurea. Si cred ca ele ar trebui bine cunoscute de toata lumea, chiar predate la orele de biologie si de psihologie, ne-ar face foarte mult bine. Doar ca diferentele nu sunt astea, bineinteles 🙂

              Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s