Pierdută era și s-a aflat

Conduceam deja din ce în ce mai grӑbit fiindcӑ urma să se întunece curând. În starea de oboseală acumulată în care mă aflam, mă luptam să îmi țin concentrarea la traficul devenit haotic pe ultimii kilometri. În memorie îmi tot revenea discuția de cu o seară în urmă. Plecasem de acasă dintr-un impuls, părându-mi-se în urma convorbirii cӑ nu era deloc într-o stare bună. Fӑrӑ sӑ mi-o doresc, mi se oferise şansa de a mӑ aşeza foarte comod într-una din ipostazele cele mai comune ale unui tatӑ. Puteam fi un părinte „slab” care se lasӑ mereu înduplecat de orice văicăreală a copilului său, sau, dimpotrivă, unul „inteligent” şi „puternic” şi sӑ tratez suferinţa drept moft. Este genul de clasificare facilă care ne este suficientă multora dintre noi și pe care o aplicăm pe negândite în fiecare situație care ne pare asemănătoare. Indiferent de tipologia în care aș fi plasat eu de obicei, ceva însă îmi spusese că, cel puțin de această dată, era vorba despre altceva.

De fapt, o simțisem teribil de nefericită la telefon şi chiar ea îmi spusese ceva similar, dar mai ales tonul ei mă convinsese, dincolo de cuvinte. Mi-ar fi foarte dificil să mă explic. Sunt unele momente în care, nu știu cum, intuiești starea interioară a celuilalt într-un mod atât de viu, încât începi parcă să o trăiești tu însuți, uneori chiar aproape cu aceeași intensitate. Și atunci starea aceasta ți se pare de necontestat, concretă ca o realitate, căci nimic nu ni se pare a fi mai categoric obiectiv decât ceea ce simțim noi înșine.

Și totuşi cât de bine o înțelegeam! Se afla de câteva zile la țară la nași, numai printre oameni în vârstă, fără vreunul din noi, doar cu bunica, fără alți copii în preajmă, fără internet, fӑrӑ vreo posibilitate realӑ de distracţie, cu nelipsitele lecții de vacanță după ea și cu insuficiente cărți la dispoziție (insuficiente pentru ritmul în care citește). Se plictisea cumplit, iar sedentarismul absolut al celor din jurul ei nu o încuraja defel măcar să iasă afară din casă. Mai erau și alte lucruri la mijloc, o atmosferă dezolantă a locului, pe care presupun că o interpreta astfel datorită stării generale psihice în care se afla. Și mai avea de stat acolo încă aproape o săptămână.

Vorbind în cursul serii, imediat ce am închis telefonul m-am hotărât în sinea mea să îi fac o vizită a doua zi, aşa, pe nepusӑ masӑ. Nu mă lăsam chiar în voia primului impuls (care se pare cӑ îmi lipseşte oricum), pentru că, judecând apoi la rece, ideea îmi părea chiar inspirată. Eram în timpul săptămânii și lucram. Aveam o singură opțiune bună, să ajung la naşi mai târziu în acea zi, să petrec seara și noaptea acolo și să mă întorc dimineața devreme direct la muncă. Nu păream a face mare lucru pentru ea, dar speram totuși ca astfel să se simtă mai puțin singură.

Și apoi, în ritmul în care trec anii, câte ocazii de acest fel se vor mai ivi?!

Când am intrat pe poarta casei, i-am găsit pe adulți prin curte, supervizând la o bere o serie de reparații făcute de un vecin. Între ei, doar bunica avea o activitate cât de cât utilă. Mi-au spus că mândra este sus în camera ei și că, așa cum îi rugasem, nimeni nu îi pomenise de mica mea expediție. M-am furișat ca o felină până la etaj și am împins încet ușa camerei. Cu coada ochiului am văzut că stătea la fereastră cu spatele la mine. M-am așezat cu mare grijă pe marginea unei canapele de lângӑ prag, atent să nu fac vreun zgomot cât de mic. Asigurat astfel, mi-am îndreptat mai bine ochii către ea zâmbind ștrengărește, imaginându-mi surpriza ei când mă va descoperi acolo, cӑzut din lună, scos din joben.

Iar inima mi s-a strâns și zâmbetul mi-a murit de îndatӑ ce am putut-o privi în voie, eliberat fiind de pe acum de agitația călătoriei. Maria stătea sprijinită în coate, cu ochii deschiși și cu umerii prăbușiți, zăcând pur şi simplu în dreptul unui geam, care era acoperit de o perdea opacӑ și prin care, evident, nu se putea distinge nimic înspre afară. La ce anume privea, nu știu (aveam să aflu mai târziu că pe undeva, printr-un colț, își făcuse pânza un păianjen, pe care ea îl și botezase; poate că la asta se uita, la acel păianjen și la pânza sa).

Am rămas așa amândoi o vreme în camera întunecatӑ şi tӑcutӑ, poate câteva secunde numai. Pe măsură ce timpul se scurgea, eram din ce în ce mai stingherit văzând starea în care se afla. Eu însumi mӑ cufundam fӑrӑ voie în ceva foarte greu de numit, în profunzimile cӑruia presimţeam şi pӑrӑsire, şi melancolie, şi nefericire. M-a simțit în cele din urmă și s-a întors către mine. Eu am râs, n-am zis nimica. Chipul ei a încremenit, s-a luminat, iar apoi s-a înmuiat, totul într-o singură clipă. A venit spre mine și m-a strâns de mijloc, stânjenită de propria-i emoție, și a zis într-un târziu: „Tati, când…? Ai venit să mă iei acasă?”.

pierduta-era-si-s-a-aflat

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Pierdută era și s-a aflat&8221;

  1. Ana Vlad 15 Decembrie 2016 / 18:39

    Astea mă omoară și pe mine. Tristețile nemofturoase ale copiilor mei. Zic de ei doar, dar ale tuturor copiilor sunt sfâșietoare, mai sfâșietoare decât ale adulților de cele mai multe ori. E bine când are cine să le repună veselia în ochi.
    Mi-a plăcut foarte mult povestea, iar gestul tău e nemaipomenit.

    Apreciat de 2 persoane

    • mutareainplic 15 Decembrie 2016 / 18:47

      Îți mulțumesc. Dacă gestul a fost nemaipomenit (admit eu cu falsă modestie, de dragul discuției) se datorează și faptului că a fost primit. Îl simți altfel. Totul e cu susul în jos, ajunge ăsta mic sa te încurajeze el pe tine să repeți câte o faptă inspirată. Te învață el.

      Apreciat de 2 persoane

      • Ana Vlad 16 Decembrie 2016 / 9:30

        Uneori vorbesc cum scriu și îmi dau seama de asta doar când se uită lumea ciudat la mine sau tace suspect 😀

        Apreciat de 1 persoană

  2. doar verde 15 Decembrie 2016 / 20:20

    Asta s-a întâmplat și pentru că știm citi „vocea”din telefon!
    Așa mi-a fost și mie reacția:” luminat, înmuiat, emoționat”!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mama Aluniţă 16 Decembrie 2016 / 1:06

    M-a atins intr-un mod foarte personal povestea asta, pana la lacrimi. Stiu ca nu e nici pe departe situatia in care a fost fetita ta, dar mi-am adus aminte de tristetea ne-spusa (si poate ca si nespusa) a fetitei mele spre sfarsitul anului scolar trecut. Cand stia ca o duc, in fiecare dimineata, intr-un loc care se simtea amenintata. Si o lasam acolo singura, fara protectie vizibila. Si de felul in care imi sarea in brate la iesire, fara pic de repros in ochi. Nu cred ca o sa-mi iert niciodata ca nu am putut lupta mai mult pentru ea in cei doi ani de abuzuri de la fosta scoala sau ca nu am luat-o mai devreme de acolo…

    Apreciat de 1 persoană

    • mutareainplic 16 Decembrie 2016 / 7:50

      Întâmplările de genul acesta par de neevitat pentru maturizarea noastră. Şi mie mi se pare că, luat la bani mărunți, m-aş dovedi a fi foarte vinovat față de copilul meu. Din fericire nu putem noi greşi cât pot ăştia mici să ierte.

      Apreciat de 2 persoane

  4. Poteci de dor 16 Decembrie 2016 / 12:02

    Of, Doamne, ce text!! Nu am copii aşa că nu ştiu şi nu pot simţi textul ca un părinte dar l-am simţit ca un adult care-a fost copil şi care era într-o stare fix ca cea descrisă, simţită de Maria. Într-o vacanţă, la bunici. Nu pot descrie sentimentul avut când au intrat în curte părinţii. Nu pot pentru că emoţia a fost imensă şi e greu de găsit cuvinte potrivite. Dar dacă spun că am plâns la text, spun tot.

    Apreciat de 1 persoană

    • mutareainplic 16 Decembrie 2016 / 13:13

      Eu îți mulțumesc pentru cuvinte. Sincer spun că nu mă așteptam nicicum la astfel de impresii la acest text. În genere nu prea am așteptări anume, poate de aceea mă surprind când apar, darămite dacă-s atât de intense.

      Apreciat de 1 persoană

      • Poteci de dor 16 Decembrie 2016 / 13:20

        Tocmai! Se simte un text scris fără aşteptări. Se simte că nu a fost scris „ca să dea bine”. De aici şi intensitatea trăirilor.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s