Pică pe fumat

Ascultă ce-ți spun și nu te duce acolo. 

Sau, dacă ții neapărat, du-te. Repetă-ţi cât de patron, ceo, cfo sau alt manager cu acronim eşti şi cearcă cu curaj de-i cheamӑ la şedinţӑ. Înțelege cӑ este exclus sӑ îi deranjezi cât timp fumeazӑ pe terasӑ. Terasa este Valhalla lor, locul în care viseazӑ sӑ ajungӑ încӑ din clipa în care ies din casӑ. Acolo, la un fum, își gӑsesc liniştea absolutӑ. Ce zici, i-ai vӑzut că au terminat țigara şi voiai sӑ mergi peste ei? De fiecare datӑ te vor vedea ei primii; şi își vor aprinde imediat alta. Cum ajungi pe culoarul care dӑ în terasӑ, unul din ei te va repera şi va da alarma. Nicicând nu va fumega mai vârtos tutunul decât sub ochii barbarilor montați cu feţe lungi la ferestrele dinspre terasӑ. Dacӑ vrei sӑ îi ţii acolo până la sfârşitul programului, cautӑ să-ţi faci de lucru pe culoarul acela și să te miști la vedere.

Altfel, aştepţi degeaba sӑ li se termine pachetele. Principiul lor nu este original, dar asta nu îl face mai puţin eficace: ai, n-ai țigӑri, fumeazӑ! Și o fac cu un dram de fatalism dramatic, deoarece își spun posedă și ei, ca orice om de altfel, un număr constant de vicii; dacӑ ar renunța la unul, ar fi musai oricum să se apuce de altul. În definitiv, țigara are darul de a democratiza oarecum împrejurările, ierarhiile și celelalte. Importanța fiecăreia dintre acestea, chiar viața la modul general, pălesc și se relativizează la apariția primei brichete.

Câtӑ vreme stau înăuntru sunt oameni de treabӑ. Fumӑtori, dar rezonabili, liniştiți, tați de familie sau mame deopotrivӑ, fӑrӑ veleitӑţi de individ irascibil, deprimat, anxios, genul care sӑ aducӑ la servici problemele de acasӑ. Cӑ d-aia şi fumeazӑ, pentru binele public. Te mirӑ, profane, cum de se poate afla în fum atâta din dezvrӑjirea mayei! Te mirӑ şi fii rӑutӑcios, nu te mai ascunde în ceaţӑ, ieși de dupӑ perdea, devoalazӑ-te.

Sau mergi tu printre ei, sӑ vezi ce înseamnӑ, ce va sӑ zicӑ a fi stingher. Sӑ fii singurul care stӑ aşa, ca prostul, cu mâinile în buzunare, fără să spui povești cu ele ori să le întrebuinţezi în alt fel ostentatoriu, fӑrӑ sӑ se vadă pe tine, la propriu, exemplificarea anatomică a respirației, fӑrӑ sӑ abordezi posturi, fӑrӑ gesturi, fӑrӑ mimicӑ, fӑrӑ o minimӑ eleganţӑ, fӑrӑ fumuri, fără vreo aparență de preocupare sofisticată, mă. Uite-acolea rafinament, uite cum se expiră ţuguiat aerul, cum se întind delicat degețelele, cum se priveşte pe sub gene, cum se sprijină gentil-neglijent cotul, uite cum arată un chip ce degustӑ din volatilul existenţei, cum se transcende cotidianul mediocru visând la plӑceri de șeherezade. Metafizicӑ de epicurian

Pe terasӑ este climaxul zilei lor, acolo funcționeazӑ ei deplin, deopotrivӑ biologic şi existenţial. Cum îți imaginezi cӑ poţi deranja pe cineva în plin exerciţiu al funcţiunii? Intri oare peste medic în mijlocul operaţiei? Nu intri! Te bagi peste ospӑtar, întrebi funcţionarul de la stat, afli vreo informaţie utilӑ de pe undeva? Nu te bagi, nu întrebi şi nu afli.

Nu îți rămâne decât sӑ te resemnezi întru rӑbdare, sӑ intre ei singuri înăuntru la un moment dat, cӑci asta e firea tuturor lucrurilor, chiar şi a celor mai bune dintre ele: finalmente toate se isprӑvesc cumva. Doamne-ajutӑ sӑ vinӑ vreo stihie peste ei. I-o alunga poate vântul pe cei cӑrora le place fumul.

pica-pe-fumat

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Pică pe fumat&8221;

  1. Poteci de dor 3 Ianuarie 2017 / 19:02

    Ahaaa, deci asta fac nefumătorii rămaşi în birouri când fumătorii ieis pe terasă? Analizează atât de bine totul de la căldură? 😀
    Frumos scris! Şi amuzant, şi de bun simţ. Mi-a plăcut mult!

    Apreciat de 1 persoană

    • mutareainplic 3 Ianuarie 2017 / 19:16

      Era şi timpul să facem puțină lumină. Nefumatorii, rămânând în spatele vreunui birou, lasă tuturor o impresie ştearsă, de oameni incapabili să lase vreo dâră în urma lor. Dar invidia lor nu e deloc oarecare! Ca să zic aşa, pufăie prin toți porii.
      (Scuze, a trebuit să updatez vreo două paragrafe cu rânduri pe care le crezusem pierdute. Dacă textul pare (și) mai prost și vrei să-ți retragi comentariul… 🙂 ).

      Apreciază

  2. SufletNeînțeles 3 Ianuarie 2017 / 20:36

    Haha, foarte tare. Și eu am pică pe fumat, mă enervează cum colegii mei întârzie mereu la ore ca să fumeze sau ne grăbesc să mâncăm mai repede când suntem la mall, de exemplu ca să iasă la fumat, că „arde „….

    Apreciază

  3. Ana Vlad 3 Ianuarie 2017 / 21:29

    Mie îmi place să fumez, deși m-am lăsat. Fumez ocazional acum și, recunosc, dacă la serviciu ar exista un loc pentru fumat unde s-ar aduna fumătorii, m-aș duce negreșit, chiar și așa nefumătoare cum mă cred acum 🙂

    Apreciază

  4. doar verde 4 Ianuarie 2017 / 11:48

    Mi-am imaginat culoarul care dă spre terasă, populat de cei fără ştiința „gentil-neglijentă” a cotului. Deci: fără mimică, fără expirația țuguiată…hm…vom învăța probabil să ne dăm coate ! Si vom zâmbi la fel ca şi acum !

    Apreciat de 2 persoane

    • mutareainplic 4 Ianuarie 2017 / 12:19

      O să fim ca în scena de final a filmului „Operațiunea monstrul”. Ştii, după ce îl boscorodesc pe bietul Marin Moraru, care îşi dă aere de mare pescar înaintea lor, Caragiu şi Cotescu se strâng până la urmă alături de el ca să îl asculte povestind. Aşa şi noi, finalmente tot cu ei vom zâmbi ca şi acum. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s