Alegeri, alegeri…

Parcurgând obişnuita inventariere a hotărârilor de peste an și având în minte alegerile politice care abia ce s-au încheiat și care, iatӑ, îşi şi produc efectele, m-am convins pentru a nu ştiu câta oarӑ că a lua o decizie, orice decizie, înseamnă, în fond, a urma o cale relativ simplistă. Eu nu cred că este ceva original în felul în care alegem, ci că opţiunile noastre, formal vorbind, sunt mai degrabă restrictive. Practic sunt două-trei moduri majore de a ne raporta la o decizie; și aş vrea să fie clar că nu le vӑd neapӑrat în termeni de bun sau rӑu. O să încerc să mă explic.

Prototipul ideal al celui care are de ales din mai multe variante este cel care o face în mod cumpӑtat și riguros, care are o formӑ conştientӑ de cointeresare cu rezultatul alegerii sale. Procesul deciziei să îl preocupe în bună măsură, să se informeze dincolo de un anume nivel, să dovedească că a înțeles importanţa actului sӑu. Asta nu exclude ca decizia finalӑ să rezulte a fi una eronată. Sincopele sunt ubicue (era să scriu, nu ştiu de ce, „nemuritoare”), ca în orice chestiune cӑreia îi transferăm și ceva din propriile orgolii sau neputințe. Ceea ce caracterizează persoanele respective este însăși implicarea, o anumitӑ tenacitate, de nu cerbicie, de a-şi justifica faţӑ de sine alegerea ori de a o impune, argumentat, altora.

Dar poate că nu toate lucrurile trebuie decise astfel. Existӑ o categorie de hotărâri care se iau fără mare bătaie de cap. Problema respectivӑ este în sine de aşa naturӑ încât nu a meritat nicicând o atenţie deosebită; de ce ar face-o acum?! Alte treburi sunt mai importante, mintea e musai să rămână la familia proprie, la sănătatea proprie, la averea proprie sau, în fine, la acel lucru, neapӑrat (?!) propriu, care le face pe toate celelalte simple chestiuni mundane. Energiile personale nu se cheltuie pe orice.

Ambele opţiuni le vӑd la fel de viabile dacӑ… ei bine, dacӑ sunt potrivite cu contextul și obiectul deciziei. Într-adevăr, uneori nu meritӑ să abordezi conștiincios fiecare lucru, după cum alteori este bine să o faci. În viață te trezeşti pe rând de o parte și de alta a ambelor tipologii, între care existӑ o arie comunӑ a preocupării. Nici nu poţi transmuta implicări temeinice în arealul oricӑrei decizii, nici nu te vei putea purta cu adevarat expeditiv orişicând. Decizia unora de a nu se consuma alegând este finalmente tot o decizie. Ceva-ceva au gândit, au socotit și au concluzionat ei, oricât de à la légère au părut că le încheie pe acestea printr-o alegere. Nu orice soluţie sumarӑ și cu rezultat neconform cu aşteptӑrile altora poate fi calificată drept superficială. Și nu o transformӑ în mod automat (din nou insist asupra acestui lucru) în ceva bun sau rӑu.

Alӑturi de cele douӑ tipuri de mai sus se mai aflӑ încӑ una: este vorba de cei care afișează de fiecare dată o indiferențӑ absolută faţӑ de subiectul asupra căruia trebuie sӑ hotărască. Cum o fi să fie, la cea mai purӑ întâmplare, cap sau pajurӑ, ala-bala-portocala, cam ăsta e registrul cu pricina. Care apare totuși rareori sub forma unei ridicӑri din umeri sau a unui rânjet tâmp; în genere, se găsesc justificӑri care mai bine nici nu ar fi pomenite. Ele ascund, în fapt, o imensӑ lene mintalӑ, o incapacitate terifiantă de a discerne între important și anodin, un dezgustător jemanfișism care parcurge nediscriminatoriu întreg spaţiul vieţii. Cu timpul omul învață cӑ uneori e bine să se aplece adânc asupra unei chestiuni înainte de a lua o hotărâre, alteori i se cere, dimpotrivă, să o parcurgӑ fără fasoane inutile; în ambele cazuri, el își înțelege limitele şi failibilitatea şi își poate vorbi despre responsabilitate și asumarea ei. Cei care se îmbracă în nepăsare indiferent de natura problemei, nu ştiu și nici nu doresc să ştie de responsabilitate; le ține de cald, din când în când, o listӑ consistentӑ de certitudini. Abia ei sunt cei care vor plăti întotdeauna pentru ceea ce nu este decât o formӑ evidentӑ de prostie. Mai ales printre astfel de oameni se va afla apologia celor mai inepte alegeri cu putinţӑ, care, de fapt, nici nu pot fi denumite alegeri, ci manifestarea cu public a unor fixaţii patologice și a unei existențe formate din lozincării preluate pioniereşte. Sunt cei care susţin, de exemplu, că dorințele, impresiile și preferințele lor formează complet realitatea, că o bunӑ calificare profesionalӑ este datӑ de atribute că înfățișarea sau logoreea, că viața este frumoasӑ dar că meritӑ trӑitӑ, că un animal este mai bun decât oamenii pe care i-a întâlnit în viață, cei care pretind și nu cer, care rezolvӑ conflictele cu alții (conflicte interioare nu au) printr-un „care e problema ta”, cei printre ale cӑror obiective de viaţӑ se pot gӑsi telefonul cel mai nou, învățătoarea cât mai finlandeză, politicianul cât mai neaoș şamd. Cu alte cuvinte, cei care confundӑ pӑrerea ad-hoc cu convingerea și ideea fixӑ cu principiul.

Recent am citit că vechii greci (a cӑror prezență fizică efectivă în agora nu era chiar opţională, ci însemna o obligație subsumatӑ dreptului de a fi cetățean) aveau un termen pentru cei preocupaţi numai de problemele personale, nu și de treburile cetӑţii: idiotes. Mulţi dintre cei de azi (…dintre noi) nici mӑcar de importanţa și complexitatea treburilor personale nu sunt conştienţi. Pentru ei viaţa, existenţa, tot ce alcӑtuieşte substanța lucrurilor sunt constituite exclusiv din cele situate în imediata lor apropiere, la îndemână, cu care au o relaţie directӑ, care implicӑ o formӑ de plӑcere instantanee sau un câștig evident și imediat, și cam pe aici se opreşte weltanschauung-ul lor.

Cu timpul am învățat să mӑ feresc de cei ale cӑror decizii, convingeri și stil de viațӑ sunt cu totul disonante de ale mele. Viața nu îți lasӑ foarte multe puncte de sprijin; pe cele deja lămurite e bine să nu le laşi pradă oricăror păreri, căci dacӑ unele principii or fi solide și inatacabile (sӑ zicem), tu nu eşti. Cu posesorii respectivelor idei am rămas însă în relații cât de cât cordiale, iar respectul pentru o parte dintre ei a rămas relativ nealterat acolo unde fundamentul lui fusese altul dintru-început. Însă nimic nu m-a alungat mai lesne decât nepӑsarea absolutӑ și fuga de actul de a discerne. De astfel de persoane m-am îndepărtat mai ales, fără resturi și fără regrete de moment. Nu pot decât să sper să fi făcut o alegere bună.

Alegeri, alegeri.JPG

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Alegeri, alegeri…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s