Mânioşilor

A fost odată demult, şi te pomeneşti că o mai fi încă, undeva spre miazănoapte, un mic sat de oameni gospodari aşa şi aşa, cum sunt mai toate locurile pe lumea asta. Multe le prisoseau acelor oameni, lucrau pe la casele lor, meştereau ce aveau de trebuință, grijeau de orătănii, de muncit munceau pământul şi ce mai aveau fiecare, dar, cum-necum, niciunul nu reuşea parcă să se împlinească. Na, că am uitat cum se numea satul acela. Ei, şi trăia printre ei şi unu nărod. Acu, oameni proşti mai erau în satul ăla şi prin altele dimprejur, dar ăsta era mai altfel decât toți, căci ori se nărozise de mic ori se născuse aşa, şi aşa fusese viața lui dintotdeauna.

Cât de nărod era şi tot se găsise un rost în lume şi pentru el. De când se ştia slujise pe mai nimica ba la unul, ba la altul. Doar că, fiind slugă de mic copil, nu reuşise cu niciun chip să-şi facă un loc al său şi rămăsese, iaca, cu totul dezrădăcinat. Ori, bag eu de samă, nu se găsise nimeni să-l învețe să lucre oarece, să-i fie de folos, să-l scape astfel de smintirea lui.

Amu, când povestesc eu, nărodul cela era în floarea vârstei. Trăia de pe azi pe mâine, mânca ce apuca, dormea pe unde găsea. D’apăi pricepuse el oare ceva din traiul aista? Aş, lui i se păreau toate fireşti, precum unuia cu mintea puțină şi slabă ce era. Mâncarea ce i se punea în față el credea că acolo fusese până atunci şi se năpustea asupra ei dacă îi era foame, iar dacă nu, o lăsa şi pleca la ale lui. În culcuşul pe care i-l aşternea neştine din milă el se aşeza nepăsător, făr’ măcar să zică un bogdaproste. Atâta amar de oameni cunoscuse la viața lui şi pe niciunul nu băgase de samă vreodată să-l mângâie cu o vorbă bună. Toate credea că i se cuvin, dar nu că ar fi fost ale lui, ci doar că erau acolo la îndemână şi le folosea dacă voia, atâta doar.

De o vreme nărodul aista intrase slugă la un boier din sat. Om avut, nu-i vorbă, dar tare şiret şi aspru. La multe rele îl împinsese avanul ăsta de stăpân, şi mai ales la una anume. Când nărodul cerea de mâncare ori îl ruga să îşi facă de pomană cu o haină, stăpânul îl trimitea de-a dreptul prin sat, să-şi ia din vreo ogradă ori de unde o şti ce-i lipsea. Că doar aşa era obiceiul la ei de când e lumea şi pământul, aşa îi zicea el slugii netoate. Doar să fie atent să nu-l vază careva, că oamenii tare sunt răi. Iar nărodul îl credea pe stăpân, de ce să nu îl crează?! Mai ales că stăpânul nu îl trimitea aşa oricum, ci îl învăța cum să aştepte vremea somnului celui mai dulce al nopții, cum să ia la el vreun os pentru câni, cum să se furişeze, unde să caute, cum să care pe ce pune mâna şi cum să vină să ascundă totul la el în şură. Avea grijă de el, cum ar veni, şi nărodului mai că i se înmuia inima când îi treceau prin minte atari gânduri.

Cât de bine era el învățat însă, când şi când tot îl mai prindeau sătenii. Cuprinşi de mânie, îi dădeau atunci o chelfăneală zdravănă de îl lăsau mai mult mort decât viu. Când prostul satului se întrema cât de cât, se întorcea la stăpânul lui, căci nu ştia ce altceva să facă. Iar acesta, după o vreme îl trimitea din nou după ticăloșii.

Dar nici sătenii nu se lăsaseră mai prejos. Se sfătuiră ei ce se sfătuiră cum să facă pândă zi şi noapte ca să-şi păzească averile. Iată dară la ce se gândiră. Luară întâi şi întâi toată sfoara pe care o găsiră şi înconjurară cu ea fiecare casă, ogradă sau ogor. Apoi făcură rost de mii şi mii de clopoței, tălăngi, zurgălăi, zvonişori şi altele asemenea, pe care le agățară de-a lungul sforilor. În felul ăsta, ziceau ei, nimic nu mai putea pătrunde în locurile lor fără ca vreun clopoțel să sune şi să audă vreunul din ei. Şi aşa fu după cum socotiră, ba chiar şi mai şi. Bătea oleacă vântul, sunau clopoțeii. Alerga primprejur vreun pui de cotarlă, iară sunau clopoțeii. Ce se mai sparie popa din satul vecin când sosise în seara de dinaintea unui oarecare hram și se împiedică de sfoara sunătoare la intrarea în sfânta biserică! Porniră să zbiere tălăngile de crezu părintele că se crăpase talpa-iadului şi vin dracii peste dânsul. Așe îi sărise inima din piept sfinției sale că cu greu reuși să se ridice din țărână. Dar şi mai abitir se îngrozise în clipa următoare văzând un moşneag cum se prăvale către el într-un suflet, învârtind ditamai bota deasupra capului. Nu-i vorbă, că acesta îl recunoscuse pân’ la urmă pe părinte și îi ceruse foarte umil mai apoi iertarea cuvenită, zicându-i că îl bănuise a fi un prostănac de-al locului. Tare se mai supără atunci sfinția sa și își spuse că nu va mai trece prea curând prin acele locuri.

Din clipa aia cu greu mai deteră sătenii cu adevărat pe acasă, pe la neveste şi copii. Lasă că și când îi vedeau, îi repezeau din te miri ce. Dar parcă nici aşa să stea cu mâinile în buzunare să îi tot păgubească nărodul. D-apoi şi când puneau mâna pe el, să te ții! Mare hărmălaie se făcea în rândul acela pe la garduri, iar strigătele multora se amestecau cu al celui osândit. Şi nu se lăsau oamenii până nu-i făceau felul cum ştiau ei mai bine, adică să îl târnuiască pe uliți plini de obidă şi de supărare.

Era dară în locul acela grozavă discordie între o mână de săteni furioşi, gospodari fără spor, şi un nărod care le călca avutul făcând multe nefăcute. Şi or mai fi şi în ziua de azi, dacă nărodul, de l-o fi înzilit Bunul Dumniezeu, tot la stăpânul cela plin de iscuşenii se nevoieşte încă.

Aş încăleca eu şi p-o şa, dar prea mă amărai ori nu ştiu ce-i cu supărarea asta în sufletul meu, aşa că să încălecați domniile voastre de v-o place. Eu mai rămân oleacă cu gândurile mele proaste, că grozavă vraişte găsesc uneori pe aici şi tare aş vrea să văz cine-i vinovatul, să îl prinz eu numai ş-apoi las’ că vede el.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s