Supernova

Undeva acolo sus, foarte-foarte departe şi foarte-foarte demult, se afla o stea în pragul morții. Căci şi stelele mor precum oamenii. Sunt poate înghițite de vreo imensă gaură neagră, sau dezmembrate de lovitura unei alte stele mai mari, sau se autodistrug pur şi simplu. Aşa şi cu această stea, într-o bună zi se făcu că îi venise sfârșitul. Semne vor fi fost destule până atunci; daca astfel or fi stat lucrurile, pesemne că se adăugaseră firescului lucrurilor şi nimeni nu le băgase de seamă. De la o vreme sclipirile ei păleau, suprafața altădată luminoasă se acoperise cu tot felul de pete, din ce în ce mai puține comete o vizitau. Peste toate mai era şi acea negură sumbră cu care se intersecta în vârtejul intergalactic şi care putea îngheța cu o singură privire doar, mai ales fiindcă nu se putea distinge nimic dincolo de ea, nici forme şi nici lumini. Atmosfera de cumplire se instalase pe neaşteptate, aşa cum se întâmplă mai mereu, ceea ce nu înseamnă că nu poate fi întâmpinată cum se cuvine. O parte din raze fură prin urmare strânse într-un mănunchi care să fie aruncat în spațiu la momentul potrivit. Rostul unei astfel de ieșiri din sine rămânea ascuns, numai că aşa procedaseră suratele care o părăsiseră ceva mai devreme, cu doar câteva milioane de ani înainte. Când aura ei porni a se estompa până aproape de înnegurare, fu vădit că tot ceea ce fusese călătoria ei printre atâtea galaxii, margini de quasar şi prea mult praf de stele se va termina în curând.

Nu încă, rosti Vocea.

Se opri din implozie foarte mirată şi parcă nevenindu-i să creadă. Cum se putea să se fi înșelat în ceea ce i se întâmpla? Fie, îşi spuse nu foarte convinsă, până la urmă nu are cum şti ea mai bine. Se lăsă iarăși în voia mişcării aceea a tuturor corpurilor, care le împingea pe fiecare tot mai departe, dincolo de cele mai îndepărtate hotare. Steaua ardea din nou, însă gândul ei rămăsese totuşi la apropiatul ei sfârșit, pe care îl ştia amânat doar şi pe care îl aştepta din clipă în clipă. În momentele ei de linişte – se poate spune astfel, fiindcă, deşi o stea nu conteneşte să lumineze niciodată, asta nu înseamnă că nu se şi odihneşte uneori – pregătea iarăși mănunchiul de raze, alese anume dintre cele mai proaspete şi mai pure, pe care să le lase în urma-i. Mai străbătu astfel o vreme, îşi mai lăsă lumina printr-o mulțime de constelații, până ce sosi din nou acea cuantă de timp pe care o simți cu totul şi cu totul aparte şi îşi spuse atunci că în sfârșit a venit şi pentru ea izbăvirea.

Nu încă, rosti Vocea.

Ceea ce o tulbură de această dată fusese tonul mai aspru decât de obicei. Vorbele veniseră împreună dar, în același timp, avuseseră înfăptuiri distincte. Fiecare cuvânt rostit pulsase într-un fel aparte, împărțind răspicat apele timpului. Negația fusese fermă, o oprise din drumul fără întoarcere şi o reaşezase pe cel fără orizonturi, apoi venise „încă”, spus ca un îndemn, ca să vadă că parcursul ei era totuși departe de a se isprăvi. Cumva se simți înșelată, părăsită pe un peron al așteptărilor. Totul în jur îi vorbise despre sfârșire, nu se putea să fi fost altceva. Se ghemui mai întâi de furie şi de frustrare, apoi se aruncă nebunește la întâmplare prin spațiu, trăgând după ea cohorta de planete care o urma implacabil. Lumina sorilor mai apropiați îi deveniseră de nesuportat, la fel bubuiturile care urmau câte unei coliziuni. Se însoțise acum de explozii de suprafață dintre cele mai năpraznice, se rotea din ce în ce mai repede, corpurile erau prinse în mreaja forțelor ei şi aruncate cât-colo, iar cometele care îi străbăteau aura, bâzâind şi zumzăind peste măsură de iritant, erau azvârlite mai departe cu o putere care le făcea pe unele să se dezintegreze. În viforul pe care îl stârnise prin galaxii, steaua descoperi că îşi rătăcise mănunchiul de raze, dar nici că îi păsa, ea se arunca tot mai repede şi tot mai departe în adâncuri, prin centuri de asteroizi, nori neutronici, meteoroizi, pulsari, roiuri de stele pitice, îndârjită şi sfidătoare, chemând parcă un final a cărei întârziere nu o putea pricepe şi căruia nu mai dorea să îi ofere niciun fel de ispășire.

Nu încă, rosti Vocea.

Pentru a doua oară aproape încremeni la auzul cuvintelor de o blândețe copleșitoare. Şi uite aşa, din senin, o inundă o bucurie fără seamăn. Fericirea ei explodă în miliarde de raze strălucitoare, de scânteieri jucăușe şi sclipiri minunate, care acoperiră infinitul din jur până hăt departe. Pe fiecare dintre planetele pe care le avea în grijă şi care tare mai suferiseră în ultima vreme, lumina şi căldura stelei începură a face minuni, iar ele reflectară ceva din lumina vie primită, atât cât le era cu putință, suficient pentru a încălzi la rândul lor steaua. Nu îşi putea explica nici ea ce anume se schimbase, căci în continuare parcurgea spațiul şi timpul în goana amețitoare lăsată pe lume celor asemenea ei, în timp ce purta după ea planete, sateliți şi raze de lumină deopotrivă. Acum îşi întâmpina cărările ceva mai senină, atâta doar. Şi nu, nu mai uitase să pregătească în fiecare clipă de odihnă mănunchiul de raze, cea mai prețioasă sclipire a ei, fiindcă era cea ultimă. Pricepuse că, după ce ea nu va mai fi, lumina aceasta avea să-şi afle drumul ei propriu în spațiul nemărginit, care îi era mai ales timp, şi să ducă în alt loc şi alt eon cuvintele de pe urmă ale Vocii, care, cândva, aveau să fie rostite.

Supernova

Undeva aicea jos, foarte-foarte aproape şi foarte-foarte recent, o mână de copii ridicară împreună ochii spre cer, urmărind privirea celui care povestea. Şi deodată văzură, chiar deasupra capetelor, lumina suprafiresc de strălucitoare a unei stele, care, după ce mai pâlpâi de câteva ori ca o lumânare, parcă vrând să fie sigură că a fost într-adevăr zărită, se transmută pe vecie în ochii celor cărora le fusese menită dintru început.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Supernova&8221;

  1. doar verde 5 Aprilie 2017 / 13:13

    Am citit cu mare plăcere, cu sufletul! Inițial, am asemuit-o cu o femeie . Şi între noi sunt din cei ce aşteaptă doar un semn pentru a pleca . Şi după noi rămane doar atât : un mănunchi de raze!
    Mulțumesc pentru frântura de viață celestă!
    Strălucitoare !

    Apreciază

    • mutareainplic 5 Aprilie 2017 / 13:29

      Eu îți mulțumesc. Sunt cuvinte mult prea îngăduitoare cu rândurile mele, care inițial porniseră ca o replică.
      Dar mai mult decât orice mă bucură că cineva a găsit în ele o interpretare personală.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s